Ousmane Dembele (23 de ani) e cu totul alt jucător sub comanda lui Ronald Koeman, transformarea fiind vizibilă prin prestaţiile şi cifrele sale din acest sezon la FC Barcelona. Revenit după o accidentare gravă, francezul a luat mai multe măsuri care i-au determinat creşterea în joc şi l-au ferit de alte leziuni majore.
Potrivit jurnaliştilor Moi Llorens şi Samuel Mardsen, cu surse foarte bune în interiorul clubului Barcelona, Dembele şi-a angajat bucătar francez, cu specializare în nutriţie pentru atleţi de performanţă, iar acesta i-a îmbunătăţit dieta. Chiar dacă avea bucătari şi înainte, se pare că acum Dembele se află la o dietă bazată pe mai multe fructe, legume şi surse de proteină.
Mai mult, conform aceleaşi surse, aceasta nu e singura schimbare făcută de Ousmane Dembele, care şi-a ajustat şi obiceiurile din viaţa de zi cu zi, pe lângă nutriţie. Starul francez, cunoscut pentru faptul că de mai multe ori a intărziat la antrenamente pentru că stătea foarte mult noapte să se joace pe Play Station, şi-a reglat programul de somn şi atitudinea de la antrenamente.
Schimbările făcute de Dembele se văd şi pe teren, unde fotbalistul pe care Barcelona a plătit peste 100 de milioane de euro în 2017 a reuşit opt goluri şi patru pase decisive în 31 de meciuri, dar cel mai important lucru e că fizicul nu i-a mai cedat şi nu a mai suferit nicio accidentare gravă.
Ousmane Dembele mai are contract cu FC Barcelona până în vara lui 2022, iar în club există optimism că odată cu alegerea noului preşedinte francezul va semna o nouă înţelegere.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ousmane dembele, barcelona, schimbari, obiceiuri, performante