You are here:

Out de la FCSB. Conducerea campioanei a anunţat cine va pleca dintre Alibec şi Chiricheş: ”Aşa a fost să fie. Nu e nici vina lui, nici a noastră”

Out de la FCSB. Conducerea campioanei a anunţat cine va pleca dintre Alibec şi Chiricheş: ”Aşa a fost să fie. Nu e nici vina lui, nici a noastră”

FCSB

Comentarii

FCSB a încheiat anul 2025 cu o victorie de campioană în faţa rivalei Rapid, iar în perioada următoare se vor lua decizii importante cu privire la lotul echipei.

FCSB a câştigat derby-ul cu Rapid, pe Arena Naţională, scor 2-1, şi a ajuns la două puncte de zona de play-off.

Ce jucător a fost anunţat că are şanse mari să plece de la FCSB: ”Am avut o discuţie”

La o zi distanţă, Mihai Stoica a vorbit despre situaţia unor jucători importanţi din lotul campioanei. Primul dintre ei este Alibec, despre care preşedintele echipei a anunţat că, cel mai probabil, va pleca în perioada din iarnă.

"Am avut o discuţie cu Alibec. Probabil că ne vom despărţi în iarnă. Nu ştiu ce vrea el, ştiu ce vrem noi. I-am spus care e gândirea noastră. Nu sunt probleme, n-a ridicat nicio problemă. 

A fost super profesionist, chiar dacă a avut o perioadă în care a fost accidentat. Nu e nici vina lui, nici vina noastră. Aşa a fost să fie", a declarat Mihai Stoica, potrivit Fanatik.

Statistici jucător sezon oferit de Superscore

În schimb, Chiricheş, care a jucat pe final în duelul cu Rapid, este văzut drept un element important în lotul FCSB-ului şi un ”factor de echilibru” în încercarea echipei de a ajunge în play-off.

"Ieri am discutat. M-am rugat ca Vlad Chiricheş să rămână cu noi. Şi cu Feyenoord, şi aseară a adus echilibru şi e un jucător de care avem mare nevoie, chiar dacă are o vârstă. E o personalitate marcantă în vestiar. Avem mare nevoie în campania asta disperată de a reduce distanţa faţă de primele locuri.

Avem nevoie de un factor de echilibru, iar Vlad e un factor de echilibru. Vlad are contract până în vară şi am vorbit să rămână. Suntem OK, da. Am vorbit să rămână pe liste. Da, va rămâne", a adăugat oficialul campioanei.

Statistici jucător sezon oferit de Superscore

În acest sezon, Denis Alibec a jucat doar 13 meciuri pentru FCSB şi a livrat un gol şi două pase decisive, în timp ce Vlad Chiricheş a evoluat în 19 partide, în toate competiţiile.

Afla mai multe despre: fcsbmihai stoicadenis alibecvlad chiriches 

viewscnt
Articole similare