You are here:

Ovidiu Burcă nu şi-a menajat jucătorii, după ce Sepsi a fost învinsă de Steaua: ”Am fost o echipă fără personalitate”

Ovidiu Burcă nu şi-a menajat jucătorii, după ce Sepsi a fost învinsă de Steaua: ”Am fost o echipă fără personalitate”

Liga 2

Comentarii

Steaua revine spectaculos după eşecul cu Chindia, învinge Sepsi cu 2-1, iar Daniel Opriţa trage concluzii optimiste despre lupta pentru play-off.

În Ghencea, covăsnenii au dat lovitura în primul minut de joc, prin spaniolul Nacho Herras. Fostul atacant al Stelei a pătruns în careu şi l-a executat pe Frânculescu cu un şut plasat.

Steaua a evitat pe final de joc al doilea eşec consecutiv, iar Rubio a egalat în minutul 83. Acelaşi Rubio a adus fericirea în rândul suporterilor roş-albaştri, în minutul trei de prelungire, cu o lovitură frumoasă de cap, la care portarul Bogdan Ungureanu nu s-a putut opune.

S-a terminat Steaua - Sepsi 2-1, iar ”militarii” lui Opriţa au urcat pe locul şase, ultimul care asigură prezenţa în play-off.

”Nu e greu de explicat. În a doua repriză trebuia să facem nişte lucruri şi nu s-au întâmplat. Am vorbit cu ei la pauză să menţinem presiunea sus, să ţinem de minge, dar nimic din lucrurile astea nu s-a întâmplat. Ca să câştigi aici îţi trebuie mentalitate de echipă învingătoare. Astăzi (n.r. marţi) nu am avut-o.

Trebuie personaliate, să ai curaj, să ţii mingea. Am pierdut şi puţin din structură, am pierdut doi jucători în primele minute. A trebuit să schimbăm cu jucători care nu sunt la capacitate maximă, dar astea nu sunt scuze. A doua repriză trebuia gestionată mult mai bine, dar am primit două goluri. 

Senzaţia pe care o am e că în a doua repriză am fost o echipă fără personalitate, fără curaj. E greu să obţii puncte aşa. Nu e simplu să integrezi jucători pe parcurs. Mulţi jucători au plecat, sunt mulţi noi care au venit pe parcurs şi trebuie integraţi.

Nu e simplu să promovezi, nu e simplu să reconstruieşti o echipă. Aşteptam mai mult la meciul ăsta. E păcat, pentru că e un club care are condiţii, are stabilitate financiară. E păcat să nu fie în Liga 1”, a declarat Ovidiu Burcă, după Steaua - Sepsi 2-1.

Afla mai multe despre: steauasepsiliga 2 

viewscnt
Articole similare