Farul s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa celor de la Metaloglobus, într-un meci al etapei a 4-a din Superliga.
Constănţenii au urcat pe primul loc în Superliga după victoria obţinută pe propriul teren în faţa nou-promovatei Metaloglobus Bucureşti. Trupa lui Ianis Zicu a acumulat zece puncte după primele patru etape.
Alexandru Işfan, atacantul adus de Farul de la Universitatea Craiova, este unul dintre cei mai buni jucători ai Farului, pe acest început de sezon. Alături de Răzvan Tănasă, Işfan a înscris trei goluri în patru etape.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ovidiu Herea a remarcat prestaţiile bune ale fotbalistului în vârstă de 25 de ani, dar a vorbit şi despre prestaţia întregii echipe, după victoria cu Metaloglobus.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ovidiu Herea: "Zicu îi dă încredere. Işfan e om de bază"
"E foarte greu să motivezi jucătorii, mai ales după o victorie importantă, mie mi s-a părut Farul o echipă care a controlat jocul, care a câştigat pe merit. Mă aşteptam la acest lucru, ca Farul să intre relaxaţi, întâlnind o echipă nou-promovată, care nu are multe pretenţii în acest an, să te motivezi mai greu. Au reuşit să revină după ce au fost egalaţi şi au câştigat pe merit.
Mi-a plăcut întotdeauna de el, uşor, uşor a dispărut din prim plan, Ianis Zicu îi dă încredere iar Işfan este om de bază, are evoluţii foarte bune, a marcat trei goluri.", a declarat Ovidiu Herea, la Prima Sport.
Alexandru Işfan a vorbit şi el despre reuşitele sale, cât şi despre victoria bifată de "marinari", în partida inaugurală a etapei a 4-a.
"Secretul? Multă muncă, ambiţie foarte multă, seriozitate maximă. Ştiam că ne aşteaptă o partidă dificilă, am muncit cu toţii foarte mult. În unele momente am scăzut puţin ritmul.
Ştiam ce ne aşteaptă, ştiam ce pregătim. Am avut o reacţie foarte bună. Cele trei puncte sunt cele mai importante. Trebuie să ne gândim meci cu meci, nu e normal să ne gândim peste şapte meciuri, luăm meci cu meci.", a spus Işfan, la flash interviu.
- Citește și
- "Mă deranjează". Mihai Teja şi-a spus supărarea la Metaloglobus. S-a adresat conducerii: "Chiar şi la bugetul nostru"
- Novak Djokovic a devenit investitor la un club francez! Preşedintele a anunţat că promovarea în Ligue 1 nu este vizată: "Trebuie să construim"
- Elias Charalambous, veşti bune pentru FCSB înaintea derby-ului cu Dinamo: "Este sută la sută"
- Marius Şumudică a găsit echipa care o poate opri pe FCSB: "Are prima şansă la campionat! Domină, face pressing"
- OFICIAL | U Cluj îşi "betonează" apărarea după eliminarea din Europa! După Toşca, trupa lui Sabău şi-a adus un nou fundaş
- OFICIAL | Daniel Paraschiv a semnat! Unde va evolua după ce a reuşit promovarea în La Liga, cu Real Oviedo
- Dureri pentru Fernando Alonso! Pilotul spaniol din Formula 1 a ratat prima parte din Marele Premiu al Ungariei
- Bogdan Cosmescu, nedumerit după performanţele obţinute de naţională, în această vară: "De ce nu baţi la uşă? Nu prea joacă, săracii"
Afla mai multe despre: farul, ovidiu herea, alexandru isfan, superliga