You are here:

Ovidiu Popescu se gândeşte la echipa naţională. Mulţumit de evoluţiile pe care le-a avut până acum, crede că merită o şansă

Ovidiu Popescu se gândeşte la echipa naţională. Mulţumit de evoluţiile pe care le-a avut până acum, crede că merită o şansă

Fotbal intern

Comentarii

FCSB joacă luni, a doua zi de Paşte, la Cluj, contra CFR-ului. Un meci important pentru trupa lui Reghecampf, care trebuie să se menţină în vârful clasamentului pentru a-şi păstra şansele la titlu. Ovidiu Popescu: "Depindem doar de noi". Pe lângă campionat, jucătorul se gândeşte şi la echipa naţională.

"Este important pentru noi să ne menţinem jocul pe care l-am făcut în ultimele 3 meciuri şi să luăm puncte la CFR Cluj. Mai sunt meciuri de jucat, începe returul, mai sunt 5 meciuri de jucat, fiecare punct contează. Cu siguranţă, dacă vom câştiga la CFR, ne luăm un avans destul de bun faţă de Viitorul, dar cum am spus mai devreme, mai sunt meciuri de jucat. Fiecare echipă vrea să câştige şi să ia titlul, dar noi trebuie să jucăm şi să luăm puncte", a declarat Ovidiu Popescu la Dolce Sport.

Ovidiu Popescu nu este interesat de nicio ofertă din afară, cel puţin până nu se termină actuala stagiune. Vrea să-şi facă treaba cât mai bine la FCSB şi să fie remarcat de cine trebuie pentru un loc la echipa naţională.

"Deocamdată, nu mă interesează aceste aspecte, eu sunt la Steaua şi trebuie să îmi fac treaba cât mai bine aici. Am contract şi trebuie să merg pană la capăt cu el. Dacă voi avea evolutiile pe care le-am avut până acum, destul de bune zic eu, si dacă voi continua să joc tot aşa, probabil că lumea o sa vadă acest lucru si probabil o sa fiu si eu chemat la naţională", a mai spus Ovidiu Popescu la Dolce Sport.


viewscnt
Articole similare