Componenţii naţionalei de fotbal a Rusiei, care vor întâlni Egiptul pe 19 iunie, în faza grupelor Cupei Mondiale 2018, nu vor ca Mohamed Salah să rateze turneul din cauza accidentării la umărul stâng pe care a suferit-o în finala Ligii Campionilor, relatează EFE.
"E trist ce s-a întâmplat cu Salah. Mereu vreau să joc împotriva celor mai buni. Ar fi lamentabil să nu poată juca. Toţi ştiu că e un fotbalist bun şi că e într-o formă excelentă", a comentat fundaşul central Roman Neustadter.
El l-a apărat pe Sergio Ramos, fundaşul lui Real Madrid, pe care mulţi îl acuză că l-a accidentat intenţionat pe egiptean în prima repriză a finalei câştigate de gruparea spaniolă în faţa lui Liverpool (3-1).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Alt fotbalist al naţionalei Rusiei, Konstantin Rausch, i-a urat atacantului lui Liverpool să se refacă rapid.
Federaţia Egipteană de Fotbal a indicat luni că speră ca Salah să se refacă la timp pentru Mondialul din Rusia.
Salah este marea speranţă a "faraonilor", care nu au mai disputat un Mondial din 1990. Naţionala africană, pregătită de argentinianul Hector Cuper, se antrenează acum în Italia, unde va juca vineri un amical împotriva Columbiei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Rusia, gazda Mondialului, va disputa meciul de deschidere pe 14 iunie contra Arabiei Saudite, după care, în Grupa A, va întâlni Egiptul şi Uruguayul.
Afla mai multe despre: rusia, salah, egipt, campionatul mondial, mohamed salah, uruguay