Daniel Pancu, antrenorul celorr de la CFR Cluj, a tras concluziile, după a opta victorie consecutivă obţinută pe banca ”feroviarilor”.
Hermannstadt a fost învinsă de CFR Cluj, scor 0-1, în etapa a 27-a din Superliga. Unicul gol al meciului a fost marcat de Lorenzo Biliboc, în repriza a doua. Centralul Andrei Chivulete a arătat două penalty-uri, unul pentru fiecare echipă, dar ambele au fost ratate.
CFR este pe locul 5, cu 44 de puncte, în timp ce Hermannstadt este pe 15, cu 17 puncte. În prelungiri, Hermannstadt putea beneficia de un nou penalty, dar Chivulete a întors faza, după revederea fazei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Daniel Pancu exultă, după ce echipa sa este în proporţie de 90% în play-off. Ce a spus despre fazele controversate
“A fost un meci care ne-a consumat mult pe toţi. Am obţinut o nouă victorie şi ne-am apropiat de ceva ce părea chiar imposibil. Totuşi, nu putem spune că 10 victorii în 12 meciuri sunt întâmplătoare. E o performanţă uriaşă, dar nu am realizat nimic. Am intrat pentru prima dată oficial în play-off, că până acum am mai fost pe loc, dar mai erau jocuri de disputat. Sper să intrăm, că merităm.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Suntem liderul returului de campionat, de când a început. Sper să fiu mai relaxat, deşi vor fi alte obiective. Va trebuie să terminăm în primele trei, că în continuare am momente când sunt nemulţumit de ce se întâmplă în teren, pe lângă multe alte lucruri bune. E presiune foarte mare, deşi trebuia să venim de pe un val e încredere după multe victorii.
Hermannstadt e o echipă bună, are jucători foarte buni, e o echipă de mijlocul clasamentului spre play-off, doar că atunci când e anul ăla negru, când e lipsă de încredere. Ai văzut că au emoţii şi când execută un penalty, iar victoria e uriaşă. Au fost trei, patru bare.
Anul ăsta, de când sunt la CFR, se întorc cam toate din urmă. Am antrenori pe care nu-i învingeam şi am câştigat, am arbitri cu care nu câştigam şi acum o fac. Acum a fost Lazar în poartă şi când l-am văzut şi azi am spus că se termină şi azi... Popa a fost fantastic. Piaza rea legată de antrenori şi echipe... se întorc toate.
Am văzut bine ultima fază (n.r. – cea în care Chivulete a dictat penalty pentru Hermannstadt şi l-a anulat). Nu puteam să am vreo emoţie, ştiind cine e la VAR, dar e presiune mare şi pe arbitri. E bine că există VAR şi se corectează fazele”, a spus Daniel Pancu, după Hermannstadt - CFR Cluj 0-1.
În următoarea etapă, CFR Cluj primeşte vizita Petrolului.
Afla mai multe despre: superliga, cfr, hermannstadt








