You are here:

”Pancu vine la Rapid ca trădător şi vânzător de iluzii”. Discurs acid după alegerea clubului giuleştean: ”Minciuni şi pupincurism notoriu”

”Pancu vine la Rapid ca trădător şi vânzător de iluzii”. Discurs acid după alegerea clubului giuleştean: ”Minciuni şi pupincurism notoriu”

Rapid

Comentarii

Daniel Pancu (48 de ani) şi clubul Rapid au deja parte de primele critici dure după confirmarea venirii acestuia ca antrenor în Giuleşti.

A dat verdictul despre schimbarea de antrenor din Giuleşti: ”Pancu la Rapid va face exact acelaşi lucru ca Hagi la naţională”

Rapid l-a numit, în mod oficial, pe Daniel Pancu drept noul antrenor al echipei. Contractul semnat este valabil două sezoane.

Decizia luată de conducerea grupării din Giuleşti a fost comentată şi de Marian Iancu, finanţator în trecut la clubul Poli Timişoara.

Acesta a făcut o comparaţie între alegerea lui Pancu la Rapid şi cea a lui Hagi la naţională. Nu este de acord cu vreuna dintre cele două numiri şi consideră că ambele vor fi sortite eşecului.

”Pancu la Rapid va face exact acelaşi lucru şi va avea exact aceleaşi rezultate ca Hagi la echipa naţională. Multe gloabe, puţină calitate, iar angajatorii, vânători de imagine şi prosteală mediatică. Minciuni şi pupincurism notoriu. În ambele locaţii. Şi la Rapid, şi la FRF. 

Nişte proşti paraşutaţi în fotbal de neica nimeni. Oameni politici sub acoperire notorie îndoielnică. Turnătorul şi securistul? Oare? Cine ştie să vorbească. Eu nu ştiu. Doar aud şi mă minunez. 

Pancu vine la Rapid ca trădător şi vânzător de iluzii, iar Hagi la echipa naţională după ce ne-a minţit că a vândut Farul. Doi neserioşi! Fotbalişti. Adică buni! Oare?”, a scris Marian Iancu, pe pagina sa de Facebook.

Afla mai multe despre: rapiddaniel pancumarian iancu 

viewscnt
Articole similare