FCSB se află din nou în faţa unei perioade de incertitudine în ceea ce priveşte banca tehnică. Marius Baciu a admis că s-a gândit serios să plece de la echipă, după zilele tensionate în care viitorul său la formaţia roş-albastră a fost pus sub semnul întrebării.
Se pregăteşte schimbarea la FCSB? Panduru îl vede pe Mirel Rădoi posibil succesor al lui Baciu
Tehnicianul a explicat că decizia de a continua nu a fost una simplă. După ce Gigi Becali a anunţat că Baciu urma să părăsească echipa, patronul a revenit ulterior asupra hotărârii. Antrenorul a avut apoi discuţii cu Mihai Stoica şi cu fotbaliştii, iar acestea au contribuit la hotărârea sa de a rămâne pe banca FCSB.
Chiar şi aşa, poziţia lui Baciu nu pare să fie una stabilă. Basarab Panduru consideră că următoarea pauză dedicată meciurilor echipelor naţionale ar putea deveni decisivă pentru antrenorul FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Potrivit fostului internaţional, perioada de aproximativ trei săptămâni fără partide de campionat ar putea fi folosită de conducerea clubului pentru a analiza rezultatele şi pentru a decide dacă este nevoie de o schimbare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Panduru a avansat şi un posibil nume pentru banca tehnică a FCSB. Mirel Rădoi, rămas fără echipă după despărţirea de Gaziantep, ar putea intra în calculele clubului în cazul în care Becali ar hotărî să renunţe la actualul antrenor.
”E o situaţie complicată. Îmi pare rău pentru el. Nu ştiu dacă meciurile astea două îl salvează. Când ai pauză de trei săptămâni, e momentul potrivit pentru orice echipă să pună un antrenor. Nu-mi place... A vorbit, a spus ceva...
L-am văzut că vrea să plece, supărat de ce se întâmplă, şi de fapt au tras de el: «Mai stai astea două etape, să nu pleci acum, că după aia punem antrenor». Aşa mi se pare. Aşa citesc printre rânduri. Cred că FCSB pune antrenor odată cu oprirea pentru meciurile naţionalei.
Şi s-ar putea să-l pună pe Rădoi. Nu ştiu dacă-l pune, dar, fiind liber de contract, te poţi gândi că e o variantă. Şi ar fi OK”, a declarat Basarab Panduru la Prima Sport.







