You are here:

Panduru, din nou savuros. Cum a comentat ultimul transfer făcut de FCSB: ”Pe Gnohere n-are cum să-l sperie, lui îi trebuie o sperietoare mai mai mare”

Panduru, din nou savuros. Cum a comentat ultimul transfer făcut de FCSB: ”Pe Gnohere n-are cum să-l sperie, lui îi trebuie o sperietoare mai mai mare”

Superliga

Comentarii

Basarab Panduru a comentat în stilul său revenirea lui Raul Rusescu la FCSB. Fostul mare mijlocaş este de părere că se folosesc cuvinte prea dure atunci când se vorbeşte despre activitatea lui Rusescu din ultimul an.

Raul Rusescu este aproape de revenirea la FCSB, dar marea problemă a atacantului de 30 de ani este că nu a jucat niciun meci în ultimul an de zile. De altfel, Gigi Becali a declarat că îl aduce pentru a le face concurenţă unor jucători precum Gnohere, Coman, Tănase sau Moruţan. Cuvintele alese n-au fost însă cele mai inspirate, iar Basarab Panduru nu este de acord cu modul în care se discută despre Rusescu:

”Nu este cea mai bună revenire. Să îl faci băbăciune, să îl faci sperietoare, nu sunt cele mai potrivite cuvinte. Adică, practic ai adus o băbăciune sperietoare să îi sperii pe Coman, pe Moruţan, pe Tănase, pe Gnohere.... Bine, pe Gnohere nu îl sperii, că nu se sperie. Trebuie să iei o sperietoare mai mare ca să îl sperie pe Gnohere, şi mai fioroasă. Dar pe ceilalţi speri să îi sperie Rusescu.

Eu mă gândesc că ai luat un jucător care să vină să joace, să te ajute. Pentru că nu cred că e o mare problemă, pentru că am văzut jucători care nu au jucat doi ani de zile şi au venit şi au fost golgheteri la noi, în prima ligă. Deci nu e vreo mare problemă că Rusescu nu a jucat un an de zile. Adică nu avem toata ziua, bună ziua jucători din ăştia care acum un an au marcat goluri în Europa League contra lui Villarreal. Şi de la Osmanli, nu de la Beşiktas sau eu ştiu pe unde. Cred că l-ai adus să dea goluri, să joace fotbal, nu să fie sperietoare”,
a comentat Panduru la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: basarab pandururaul rusesculiga 1fcsb 

viewscnt
Articole similare