You are here:

PAOK a făcut spectacol în Grecia şi s-a apropiat de lider. Trupa lui Răzvan Lucescu s-a distrat în deplasare, cu echipa lui Jefte

PAOK a făcut spectacol în Grecia şi s-a apropiat de lider. Trupa lui Răzvan Lucescu s-a distrat în deplasare, cu echipa lui Jefte

Fotbal internațional

Comentarii

PAOK a obţinut o victorie uriaşă, 4-1 în deplasare cu Panserraikos, iar echipa antrenată de Răzvan Lucescu s-a apropiat de Olympiakos, liderul din Superliga Greciei.

Formaţia din Salonic a avut o primă repriză bună la Serres, unde a deschis scorul prin autogolul lui Jason Davidson, în minutul 4, apoi gazdele au rămas în zece, după ce Paschalis Staikos a primit două cartonaşe galbene în numai două minute şi a fost eliminat în minutul 19.

Despodov a înscris pentru 2-0 în minutul 36, din pasa lui Jonny Otto şi PAOK intra la vestiare cu avantaj.

După reluare, spaniolul Otto a revenit cu un assist din care Abdul Rahman Baba a pus pe tabelă un 3-0 sec, în minutul 66. Juan Salazar a marcat golul de onoare al gazdelor, în minutul 76, dar englezul de 20 de ani Shola Shoretire a închis tabela în minutulo 87, înscriind pentru PAOK, care s-a impus cu 4-1.

În clasament, PAOK se află pe poziţia a doua, cu 27 de puncte, la trei puncte distanţă de lider, Olympiacos Pireu. Panserraikos ocupă locul 10, cu 16 puncte.

 

Afla mai multe despre: paok 

viewscnt
Articole similare