You are here:

PAOK s-a distrat în campionatul Greciei, înaintea derby-ului cu Olympiakos. ”Vulturii” lui Răzvan Lucescu au câştigat fără emoţii şi aşteaptă infernul de pe Karaiskakis

PAOK s-a distrat în campionatul Greciei, înaintea derby-ului cu Olympiakos. ”Vulturii” lui Răzvan Lucescu au câştigat fără emoţii şi aşteaptă infernul de pe Karaiskakis
Comentarii

PAOK Salonic, echipa pregătită de Răzvan Lucescu, a urcat pe prima poziţie în Superliga Greciei după o victorie categorică obţinută miercuri seară, însă lupta pentru titlu rămâne extrem de echilibrată.

Formaţia din Salonic s-a impus cu 4-1 pe terenul celor de la Kifisia, într-o partidă restantă, ajungând la 53 de puncte după 23 de etape. PAOK împarte însă fotoliul de lider cu marile rivale Olympiacos şi AEK Atena, ceea ce anunţă un final de sezon regulat tensionat.

Scorul a fost deschis în minutul 32 de suedezul Alexander Jeremejeff, introdus pe teren după accidentarea lui Georgios Giakoumakis, atacantul transformând o lovitură de pedeapsă. Gazdele au restabilit egalitatea în minutul 60, prin Roukounakis, dar finalul meciului a aparţinut clar echipei lui Lucescu.

Jeremejeff a readus-o pe PAOK în avantaj în minutul 72, tot din penalty, iar pe final oaspeţii au mai punctat de două ori: Baba Rahman a înscris în minutul 88, iar Konstantelias a închis tabela în prelungiri (90+2), stabilind scorul final, 4-1.

Cu acest succes, PAOK conduce clasamentul, în timp ce Kifisia rămâne pe locul 10, cu 24 de puncte. Până la finalul sezonului regulat au mai rămas trei etape, iar următorul test pentru lider va fi unul decisiv: duelul din deplasare cu Olympiacos, programat duminică, de la ora 21:00.

Afla mai multe despre: paok 

viewscnt
Articole similare