Paolo Montero va prelua conducerea tehnică a echipei Juventus Torino până la finalul sezonului, a anunţat, duminică, gruparea torineză.
Uruguayanul în vârstă de 52 de ani va prelua interimatul după ce Massimiliano Allegri a fost demis "în urma unor comportamente în timpul şi după finala Cupei Italiei (câştigată în faţa Atalantei Bergamo [1-0])" considerate "incompatibile cu valorile clubului Juventus", potrivit unui comunicat publicat vineri.
Fost apărător al lui Juventus, cu care a câştigat de patru ori campionatul Italiei (1997, 1998, 2002, 2003), Montero, care antrenează echipa U19 a lui Juve, va prelua prima echipă pentru ultimele două meciuri din Serie A, luni la Bologna şi duminică, 26 mai, împotriva formaţiei Monza.
"Paolo este o legendă a lui Juventus, în primul rând pe teren, şi poartă cu el ADN-ul clubului pe bancă", a precizat Juventus într-un comunicat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serie a, paolo montero, juve