You are here:

"Parcă s-a sucit ceva". Dan Petrescu s-a arătat surprins după Dinamo - CFR Cluj: "Cred că e prima dată în acest sezon. 12 echipe se bat pentru play-off"

"Parcă s-a sucit ceva". Dan Petrescu s-a arătat surprins după Dinamo - CFR Cluj: "Cred că e prima dată în acest sezon. 12 echipe se bat pentru play-off"

CFR Cluj

Comentarii

Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, consideră că rezultatul de egalitate cu Dinamo este echitabil. El s-a arătat mirat că VAR a indicat gol regulamentar la faza în care s-a considerat, iniţial, că Louis Munteanu a faultat în atac. De asemenea, "Bursucul" a vorbit despre play-off.

Dan Petrescu, prima reacţie după Dinamo - CFR Cluj 1-1, în Superliga

CFR Cluj a încheiat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia bucureşteană Dinamo, în etapa a 16-a din Superligă.

Dinamo a marcat dintr-un corner inexistent, întrucât Selmani a atins ultimul mingea şi arbitrul trebuia să indice aut de poartă, apoi Louis Munteanu a marcat, însă reuşita a fost anulată, în primă fază, pentru un fault în atac. Decizia a fost întoarsă cu VAR. 

"Sunt pe locul al doilea, iar pe Arcul de Triumf n-au pierdut. Au pasat bine, au fost agresivi, iar noi am fost moi. Cu schimbările făcute de mine la pauză s-a schimbat jocul. În a doua repriză puteam câştiga şi noi, şi ei. E un rezultat echitabil, un egal e meritat şi e un punct important pentru noi. Michael era bine dacă înscria, era terminat săracul că nu a marcat. 

Da, sunt îngrijorat, că în prima repriză n-am arătat bine. Vom face multe schimbări şi cu Galaţi ne aşteaptă un meci greu. Ei au nevoie de victorie ca să reintre în play-off şi va fi greu. 

(n.r. - golul anulat iniţial al lui Louis Munteanu) Am zis <<Doamne fereşte să nu-l dea>>, aţi văzut şi voi. Cred că e prima dată în sezonul ăsta când am o decizie pro la VAR. În noiembrie parcă s-a sucit ceva şi suntem mai norocoşi. Poate şi lipsa faptului că n-am lucrat azi dimineaţă s-a văzut, că prea uşor am primit gol din corner. 

Nu contează câte goluri dai sau iei, pentru că contează rezultatul. Am luat multe goluri şi cred că suferim în apărare, nu ştiu ce trebuie să facem. Avem destui jucători şi a fost o perioadă grea cu accidentări, iar azi dimineaţă trei jucători erau incercţi. Camora s-a simţit rău, de aia l-am scos la pauză, Louis Munteanu a avut dureri la spate. Parcă se întâmplă ceva, deodată mi se spune că nu poate juca fotbalistul. Jucătorii de atac ne-au lipsit, iar dacă erau azi puteam produce mai mult. Pe Abeid îl pierdem, luni pleacă la naţională şi l-am lăsat. 

Sunt 12 echipe care se bat pentru play-off. Mai e puţin şi începe, iar toate echipele sunt acolo, noi suntem în lupta pentru play-off, dar toţi o iau aşa... Avem jucători buni, toţi au, dar să vedem ce se întâmplă în iarnă la toate echipele", a declarat Dan Petrescu, după remiza dintre Dinamo şi CFR Cluj, în prima etapă din returul Superligii. 

Dinamo a ajuns la 25 de puncte în Superligă şi a urcat, momentan, pe locul secund, în timp ce CFR Cluj este pe locul 3, cu 24 de puncte.

Afla mai multe despre: dan petrescudan petrescu cfr clujdinamo cfr cluj 

viewscnt
Articole similare