You are here:

Pare glumă, dar nu e! Messi a câştigat, în sfârşit, primul trofeu cu Argentina. Nimeni n-a auzit de titlul cucerit de superstarul Barcelonei

Pare glumă, dar nu e! Messi a câştigat, în sfârşit, primul trofeu cu Argentina. Nimeni n-a auzit de titlul cucerit de superstarul Barcelonei
Comentarii

Lionel Messi a spart gheaţa şi la naţională. A cucerit cu Argentina Cupa San Juan, iar fanii rivalului Ronaldo l-au ironizat din plin

Victoria Argentinei în meciul amical jucat sâmbătă cu Nicaragua, scor 5-1, i-a adus lui Messi primul trofeu la naţională. La finalul partidei, căpitanul "pumelor" a primit nu unul, ci două trofee. În afară de trofeul despre care nu a auzit nimeni, Messi a fost desemnat şi fotbalistul partidei cu Nicaragua, în care a marcat de două ori.

Fanii lui Ronaldo, care a cucerit luni seară Liga Naţiunilor cu Portugalia şi a ajuns la două trofee cu naţionala în trei finale jucate, l-au luat peste picior pe Messi. La echipa reprezentativă, starul Barcelonei a evoluat în patru finale, trei de Copa America (2007, 2015 şi 2016) şi una de Cupa Mondială (2014).

Suporterii au mers şi mai departe cu calculele. Astfel, Portugalia nu avea nici un trofeu în palmares până să apară Cristiano Ronaldo. Cu el în echipă, lusitanii au jucat două finale de Euro (una pierdută în 2004 şi una câştigată în 2016) şi una de Liga Naţiunilor (2019). La polul opus, Argentina are 15 trofee până să apară Messi (două Cupe Mondiale, 12 Copa America şi o Cupă a Confederaţiilor), şi patru finale pierdute de când joacă Messi în prima reprezentativă.

Afla mai multe despre: messicopa san juanargentina 

viewscnt
Articole similare