adplus-dvertising
You are here:

Pariul nebun al lui Ioan Andone. Preşedintele lui FC Voluntari, discuţie serioasă cu Eric: "Mi-a promis că slăbeşte, iar eu îi dau o primă"

Pariul nebun al lui Ioan Andone. Preşedintele lui FC Voluntari, discuţie serioasă cu Eric: "Mi-a promis că slăbeşte, iar eu îi dau o primă"

FC Voluntari

Comentarii

FC Voluntari a început perfect noul sezon din Liga I. Echipa pregătită de Mihai Teja s-a impus cu 2-1, pe propriul teren, în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş, echipă care, în stagiunea anterioară, a evoluat în play-off-ul campionatului.

"Îi felicit pe antrenori şi pe băieţi, pentru că au avut o atitudine bună, au alergat mult pentru victoria asta. Am întâlnit o echipă cu probleme, cum avem şi noi, pentru că pandemia asta ne-a făcut să nu ne completăm lotul. Jucătorii străini sunt greu de adus în România, pentru că nu mai vor să vină, pentru că le e frică să plece din ţările lor. Noi sperăm, avem discuţii cu 3 sau 4 jucători, pe care noi îi vedem titulari în viitor.

Trei puncte mari pentru noi, asta e realitatea şi sperăm că următorul meci, de vineri seara, de la Arad, să putem să ne întoarcem cu puncte. Am înţeles că s-ar putea juca acest meci cu 500 de suporteri în tribune. Până la urmă, încet, încet, trebuie să le dăm voie suporterilor, pentru că fotbalul fără suporteri e urât. E o luptă surdă, pare un meci amical, nu are interes foarte mare, dar noi, fiind profesionişti, trebuie să ne facem munca foarte bine şi trebuie să facem, cât putem noi, spectacol.

Până în toamnă, până în iarnă, să putem să dăm drumul la 30% din capacitatea stadioanelor. Ar fi un lucru extrem de pozitiv. UTA e o echipă bună, s-a întărit foarte mult, i-am văzut şi în prima teapă, la Viitorul, foarte bine. Ştiu că ne aşteaptă un meci greu, ştiu că inaugurăm stadionul şi e un lucru extrem de frumos şi de bun. Eu nu pot să uit, eu am debutat la Corvinul, în Divizia B, prima dată titular pe fostul stadion de la Arad. Acolo am debutat în '78 sau '79" , a spus Ioan Andone.

Unul dintre cei mai buni jucători ai ilfovenilor a fost Eric. Brazilianul a centrat perfect la golul decisiv marcat de Armaş, iar Ioan Andone a dezvăluit că Eric va primi şi o primă dacă va reuşi să mai slăbească.

"Toată lumea îl ştie. El aţi văzut cum bate loviturile libere şi când a avut pase de gol... Acesta e Eric, e la sfârşit de carieră, are o vârstă, la care e foarte greu, dar el mi-a promis mie, personal, că o să dea 5 kilograme jos. Şi i-am spus că o să-l premiez, o să aibă o primă. Să-l vedeţi atunci pe Eric cum era în tinereţe, fără 5 kilograme" , a mai spus Ioan Andone. 

viewscnt
Articole similare