Naţionala României a început cu stângul campania de Nations League, la revenirea lui Gică Hagi pe banca tehnică. Tricolorii au fost învinşi cu 1-2 de Suedia, la Stockholm. Isak şi Gyokeres au marcat pentru scandinavi, în timp ce pentru echipa noastră a punctat Dennis Man. În celălalt meci din grupă, la Varşovia, Polonia şi Bosnia au remizat, scor 0-0. Astfel, România este ultima după prima etapă.
Suedia a început bine jocul şi a deschis scorul în minutul 20, prin Alexander Isak, care l-a executat pe Ionuţ Radu, cu un şut destul de moale, la care Ionuţ Radu putea face mai mult. Portarul Celtei Vigo a încercat să respingă balonul, însă mingea s-a dus în plasa lateral.
Apoi, Gyokeres a făcut 2-1, la 14 minute după golul egalizator semnat de Dennis Man. Starul lui Arsenal a profitat de o minge respinsă în lateral de Radu şi a împins mingea în poartă
Ionuţ Radu, încrezător, după debutul ratat al naţionalei României în Nations League: ”A fost un meci bun din partea tuturor”
„Cred că se putea mai mult. Am jucat împotriva unei echipe cu foarte mare experienţă, jucători care joacă la un nivel foarte înalt. Dar am arătat că putem fi foarte competitivi şi cred că echipa a făcut un meci bun.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. Crezi că puteai face mai mult la goluri?) Mai mult? Habar n-am, a fost puţină neşansă. A fost Gyokeres acolo. Normal, mingea se respinge în lateral, dar s-a întâmplat să fie Gyokeres acolo. Cred că a fost un meci bun din partea tuturor şi trebuie să începem de la prestaţia din seara aceasta”, a declarat Ionuţ Radu, după meci, pentru Antena Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: echipa nationala, ionuţ radu







