Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Compania Naţională de Investiţii, a semnat contractele pentru realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate la stadionul Dinamo şi pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de investiţii la stadionul Steaua, în pregătirea pentru UEFA 2020. Astfel, de realizarea studiilor pentru stadionul Dinamo se va ocupa SC Lucian Simion Arhitectura SRL, durata fiind de 75 de zile, iar valoarea contractului este de 310.500 lei fără TVA.
Pentru atribuirea contractului pentru realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate la stadionul Dinamo au fost depuse patru oferte: DICO ŞI TIGANAŞ birou de proiectare, S.C. LUCIAN SIMION ARHITECTURA S.R.L, Asocierea EURODESIGN SOLUTION & CONSULTING S.R.L – lider şi MARIO PALMONELLA & ARCHITETTI ASSOCIATI E.O.O.D – asociat şi Asocierea S.C. PROFESIONAL CONSTRUCT PROIECTARE S.R.L. – lider, S.C. VARZAN & ARHITECTII S.R.L – asociat, S.C. YARDMAN S.R.L – asociat.
Oferta câştigătoare a fost SC Lucian Simion Arhitectura SRL. Astfel, durata realizării studiilor va fi 75 de zile, iar valoarea contractului este de 310.500 lei fără TVA.
Activitatea de elaborare a studiului de prefezabilitate se va face în corelare cu activitatea de elaborare a planului urbanistic zonal. Ordinul de începere a studiului de fezabilitate va emis după aprobarea planului urbanistic zonal, precizează Ministerul Dezvoltării.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Stadionul Dinamo va avea o capacitate de aproximativ 18.000 de locuri şi va îndeplini criteriile impuse de UEFA pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4. Arena va avea un teren de fotbal cu o lungime de 105 metri şi o lăţime de 68 de metri, cu gazon natural ranforsat sintetic, vestiare pentru sportivi şi arbitri, spaţii pentru mass-media (boxă, sală de conferinţe, zonă de flash interviu etc.), locuri dedicate persoanelor cu dizabilităţi, spaţii de cazare pentru sportivi, un muzeu al clubului sportiv, spaţii administrative şi spaţii dedicate publicului (magazine, zonă food).
În ceea ce priveşte stadionul Steaua, potrivit Ministerului Apărării Naţionale, contractul privind proiectarea şi execuţia lucrărilor a fost semnat cu Asocierea Construcţii Erbaşu SA & CONCELEX S.R.L & TERRA GAZ CONSTRUCT SRL. Valoarea contractului este de 210.067.331 de lei fără TVA.
Stadionul Steaua, care va fi reconstruit în totalitate, va avea o capacitate de 30.500 de locuri pentru spectatori, o suprafaţă desfăşurată de 70.000 de mp, patru vestiare, spaţii de cazare pentru sportivi (24 de camere), 1.070 mp de spaţiu de expunere (muzeu), 980 mp de spaţii comerciale, restaurant ”pitch-view” / bar ”sky view”.
România este una dintre cele 13 ţări în care se vor organiza meciuri de fotbal la Campionatul European de Fotbal din 2020.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.