Paul Pârvulescu a fost prezentat oficial la Gaz Metan Mediaş şi a revenit astfel la clubul la care a crescut şi care l-a lansat. Jucătorul de 29 de ani era liber de contract după ce s-a despărţit de polonezii de la Wisla Plock.
Fundaşul stânga a revenit la Gaz Metan Mediaş, echipă de la care s-a transferat la FCSB în ianuarie 2012. Pârvulescu a evoluat ultima oară pentru Wisla Plock, însă a avut puţine apariţii, astfel că şi-a reziliat contractul în această iarnă. Jucătorul de 29 de ani a fost prezentat oficial şi spune că este bucuros că a revenit ”acasă”.
”Sunt foarte fericit să fiu din nou aici, după 6-7 ani. Este un moment destul de greu atât pentru mine, cât şi pentru echipă. Sunt oarecum dator acestei echipe. Am venit acasă să dau tot ce am mai bun în mine. Ştiu că atunci când te întorci acasă trebui să fii de două ori mai bun, că lumea are pretenţii”, a declarat Paul Pârvulescu.
Paul Pârvulescu s-a format la Gaz Metan Mediaş şi a mai jucat pentru Gloria Bistriţa (împrumut), din nou Gaz Metan, FCSB, Viitorul, FC Volunatri, ASA Târgu Mureş, St. Polten (Austria) şi Wisla Plock. În acest moment, site-ul transfermarkt.com îl cotează la 250.000 de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: paul parvulescu, gaz metan, liga 1