You are here:

Paulo Fonseca a spus care este principalul pericol în partida cu FCSB. Antrenorul a repetat cuvântul "impresionat" de nenumărate ori

Paulo Fonseca a spus care este principalul pericol în partida cu FCSB. Antrenorul a repetat cuvântul "impresionat" de nenumărate ori

UEFA Europa League

Comentarii

Antrenorul de la Olympique Lyon, Paulo Fonseca, a prefaţat partida cu FCSB din optimile Europa League.

Paulo Fonseca, impresionat de jocul FCSB-ului

FCSB şi Lyon joacă joi, de la 19.45, în turul optimilor de finală Europa League. În conferinţa de presă premergătoare meciului de pe Arena Naţională, Paulo Fonseca a spus că este impresionat de calitatea şi intensitatea FCSB-ului, subliniind că echipa lui Charalambous este foarte puternică şi agresivă, cu jucători talentaţi atât cu, cât şi fără minge.

Tehnicianul portughez a menţionat că va fi foarte dificil pentru Lyon, având în vedere nivelul ridicat al FCSB-ului, atât în campionat, cât şi în Europa League. Fonseca a subliniat că ambele echipe au şanse de calificare şi a precizat că victoria se câştigă pe teren, nu prin a fi favoriţi.

”Am urmărit toate meciurile lui FCSB. Sunt surprins de calitatea acestei echipe. Este o echipă foarte puternică, foarte intensă, cu multe calităţi. Sunt impresionat de individualităţile acestei echipe, jucători foarte agresivi cu sau fără minge. Când se spune în Franţa că Lyon este favorită, spun că nu au urmărit meciurile din Bucureşti. Va fi foarte dificil pentru noi.

Sunt impresionat de intensitatea pe care echipa o are la fiecare meci din campionat, dar şi din Europa League. Le-am spus jucătorilor mei că FCSB este o echipă foarte puternică şi că ne va fi dificil. Atacanţii sunt foarte talentaţi. Nu vreau să vorbesc doar despre un jucător, pentru că toţi sunt talentaţi.

Trebuie să arătăm că ne dorim victoria. Victoria o obţinem pe teren, nu spunând aici că suntem favoriţi. Favorit este doar un cuvânt. Cred că ambele echipe au şanse să se califice”, a declarat Paulo Fonseca la conferinţa de presă. 

 

Afla mai multe despre: paulo fonsecafcsblyon 

viewscnt
Articole similare