Ronald Koeman are un nou pariu la FC Barcelona. După Pedri (17 ani), care joacă titular în primul "11" al olandezului, a venit rândul unui alt puşti să-şi primească şansa. Este vorba despre Alex Balde (17 ani), un fundaş stânga care urmează să fie promovat la echipa mare a catalanilor.
Barcelona trece printr-o schimbare de generaţie şi are mulţi tineri care au făcut pasul spre echipa mare, cumpăraţi sau promovaţi. După Ansu Fati, Pedri, Riqui Puig sau Sergino Dest, acum Ronald Koeman, cunoscut ca un antrenor care promovează tineri, vrea să-l promoveze de la Barcelona B pe Alex Balde, un fundaş stânga de 17 ani.
Koeman îl prăgeşte pe Balde pentru postul de titular în banda stângă a Barcelonei. Momentan, acesta va fi rezerva lui Jordi Alba, pentru că şefii de pe Camp Nou au de gând să-l vândă pe Junior Firpo, fotbalist cumpărat în vara lui 2019 cu 20 de milioane de euro de la Betis. Astfel, Balde va fi în primă fază rezerva lui Alba, apoi, dacă randamentul său va fi bun, va juca titular.
Rămâne de văzut, însă, care va fi viitorul clubului, având în vedere că va veni un nou preşedinte la începutul anului, iar Ronald Koeman n-are viitorul asigurat, chiar dacă a semnat pe doi ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ronald koeman, alex balde, fc barcelona