You are here:

Peluza Nord, aproape de Edi Iordănescu! ”A demonstrat tuturor că are coloană vertebrală, iar noi îi vom purta cel mai mare respect toată viaţa!”

Peluza Nord, aproape de Edi Iordănescu! ”A demonstrat tuturor că are coloană vertebrală, iar noi îi vom purta cel mai mare respect toată viaţa!”

Echipa națională

Comentarii

Edi Iordănescu va fi susţinut la echipa naţională de Peluza Nord FCSB, după ce liderul suporterilor echipei din Liga 1 a anunţat acest lucru.

Dacă Edi Iordănescu, fostul antrenor de la FCSB, va decide să accepte oferta primită din partea FRF, Gheorghe Mustaţă, liderul Peluzei Nord, a anunţat că fanii îl vor urma peste tot pe tehnician. 

”Noi, suporterii stelişti, iubim echipa României, normal, doar că în ultima perioadă nu eram foarte implicaţi şi regretăm asta. Pentru că selecţioner a fost unul din cei mai mari stelişti, Mirel Rădoi.

Acum, dacă Edi devine selecţioner, vă asigurăm că Peluza Nord va fi peste tot alături de acest antrenor şi om cu totul deosebit. A demonstrat tuturor că are coloană vertebrală, iar noi îi vom purta cel mai mare respect toată viaţa. Pe această cale, îi anunţ pe toţi că Peluza Nord intră în luna martie pentru prima dată în Ghencea. Pentru Edi Iordănescu! Îl vom susţine necondiţionat”, a spus Mustaţă, la Radio Sport 1.

Cornel Dinu nu e impresionat de numirea lui Edi Iordănescu la naţionala României

De o lună şi jumătate, naţionala României nu are selecţioner, după plecarea lui Mirel Rădoi, pe 30 noiembrie.

Acum, Edi Iordănescu şi federaţia s-au înţeles asupra tuturor detaliilor din contract, anunţă gsp.ro, urmând ca azi Edi să îl citească împreună cu avocaţii săi. Dacă toate detaliile vor fi conforme cu cele discutate, Iordănescu Jr. va bate palma cu FRF. 

Cornel Dinu nu e impresionat de numirea lui Edi Iordănescu la naţionala României. De asemenea, a făcut o comparaţie între el şi Răzvan Lucescu. 

”Eu aş spune că e o trecere de ştafetă de la Mircea la Răzvan Lucescu. Eu cred că la capitolul, atât educaţia fotbalistică cât şi cultura, Răzvan şi Mircea sunt net superiori faţă de Edi Iordănescu şi tatăl său. Nu merită comparaţi. Ei şi-au construit singuri cariera. La Edi nu văd experienţă.

Nu are datele pentru a intra la naţională. Nu mă convinge, dar îi urez baftă. Nu mai avem modele şi atunci intervine jocul politic. Şi atunci sunt promovaţi oameni de genul. Pe bună dreptate te întreb ce pregătire are Edi?”, a tunat Cornel Dinu pentru telekomsport.ro. 

Ajuns la 43 de ani, Edi Iordănescu a reuşit să îşi treacă în palmares trei trofee până acum, două Supercupe ale României şi un titlu, toate la CFR Cluj, în două mandate diferite.

FC Vaslui, Fortuna Brazi, Târgu Mureş, Pandurii, ŢSKA Sofia, Astra, CFR Cluj, Gaz Metan şi FCSB sunt echipele din CV-ul lui Edi Iordănescu.

Ultima experienţă în Liga I a fost la FCSB, de unde a plecat cu scandal pentru că s-a certat cu Gigi Becali. 

Afla mai multe despre: romania-fcsb-iordănescu 

viewscnt
Articole similare