Gheorghe Mustaţă, liderul Peluzei Nord, a avertizat că vor exista "reacţii foarte urâte" dacă Gigi Becali (63 de ani) îi desface contractul lui Edi Iordănescu (43 de ani), antrenorul FCSB. Între Iordănescu Jr. şi Becali au existat contre în ultimul timp, patronul fiind nemulţumit de jocul echipei.
Peluza Nord: "Dacă se întâmplă ce nu trebuie vom avea reacţii foarte urâte. Să dea Dumnezeu să fie doar o chestiune de orgoliu"
Tensiunile dintre Gigi Becali şi Edi Iordănescu, patronul şi antrenorul FCSB, au "ecouri" şi în Peluza Nord, cea care susţine echipa din Liga 1. Gheorhge Mustaţă, liderul ultraşilor FCSB, a anunţat că vor exista "reacţii foarte urâte" dacă Edi Iordănescu va fi dat afară de la formaţia roş-albastră.
Mustaţă a anunţat că suporterii nu mai vor alt antrenor, iar dacă Becali îi va desface contractul lui Edi, atunci să preia patronul echipa şi de pe banca tehnică.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Dacă se întâmplă ceea ce nu trebuie să se întâmple, din momentul acela şi noi, cei din Peluza Nord, vom avea reacţii foarte urâte. Mai ales dacă revine la vechea strategie. Dacă Gigi îi desface contractul lui Edi, intrăm noi, fanii, în ecuaţie! Din momentul acela, noi ne dorim ca antrenor să vină domnul Becali. Să antreneze şi să facă el echipa. Noi vom lua o hotărâre.
Nu are cine să mai semneze cu noi. Vom permite doar un antrenor, pe Gigi Becali. Noi nu vom mai accepta nimic! Punct! Atât timp cât noi am închis ochii timp de 5-6 ani şi am renunţat la conflicte… Totul a mers perfect până acum. Să dea Dumnezeu să fie doar o chestie de orgoliu şi să înceteze. Poziţia noastră e fermă: nu mai permitem niciun antrenor! Poate să vină oricine”, a spus Gheorghe Mustaţă la Radio Sport 1.
FCSB, parcurs aproape perfect cu Edi Iordănescu pe bancă
De la preluarea echipei de către Edi Iordănescu, FCSB a înregistrat două egaluri (0-0 cu Voluntari şi 1-1 cu Sepsi), o înfrângere (1-4 cu CFR Cluj) şi opt victorii la rând în toate competiţiile. Formaţia roş-albastră a câştigat cu Dinamo (6-0), FCU Craiova (1-0), CS Hunedoara (5-3, în Cupă), Clinceni (3-2), Chindia (1-0), CS Mioveni (3-0), FC Argeş (2-1) şi Farul (1-0).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: peluza nord, mustata, gigi becali, liga 1, fcsb