You are here:

“Pentru prima dată după 23 de ani”. FCSB vrea să evite o contraperformanţă istorică. Ce s-ar putea întâmpla la finalul sezonului

“Pentru prima dată după 23 de ani”. FCSB vrea să evite o contraperformanţă istorică. Ce s-ar putea întâmpla la finalul sezonului

FCSB

Comentarii

Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica, a prefaţat meciul cu UTA, de la Arena Naţională. Conducătorul a evidenţiat obiectivul echipei, a comentat asistenţa din tribune şi a tranşat situaţia lui Darius Olaru în raport cu echipa naţională.

MM Stoica a reamintit obiectivul pe care-l are FCSB în acest sezon

Mirel Rădoi caută prima victorie de la revenire, în FCSB – UTA, de la 19:00, în etapa a doua a play-out-ului, pe Prima Sport 1, în platforma Orange.

După eliminarea din Cupa României şi ratarea play-off-ului, FCSB vrea să prindă barajul pentru calificarea în preliminariile Conference League. Momentul este cu atât mai important cu cât ar fi pentru prima dată, după 23 de ani, când echipa bucureşteană nu ar juca în competiţiile europene.

“Se tuşeşte grav în clădirea unde sunt dormitoarele, dar tot trebuie să facem ceva, că situaţia devine delicată, dacă ne gândeam că e ceva mai delicat decât să joci în play-out. UTA, din păcate pentru arădeni, nu are licenţă europeană şi joacă doar pentru un loc cât mai sus, pentru a obţine o sumă subtanţială din drepturile de televizare.

Suntem dezamăgiţi în continuare, dar măcar pe durata meciului fotbaliştii trebuie să uite de situaţie şi să se gândească că orice meci acum e important în perspectiva barajului pe care trebuie să-l câştigăm. Ar fi o contraperformanţă care ar lăsa urmări mari, dacă nu am juca într-o competiţie europeană pentru prima dată după 23 de ani.  

Va fi mai gol stadionul, în loc de 7.500 vor fi probabil 5.000. Nu mă aşteptam să fie mai mulţi, este o oră cu care suporterii noştri nu sunt obişnuiţi. E vineri, la ora 19:00, iar cu traficul din Bucureşti şi lucrezi e imposibil să ajungi la stadion. Probabil, dacă am fi jucat la 20:30 sau 21:00 mai aveam vreo 4.000 de suporteri în plus. Important e ca toţi iubitorii fotbalului... majoritatea sunt atraşi de rezultate, nu neapărat de iubirea necondiţionată faţă de o echipă. Asta e realitatea, românul nu are o cultură de a veni la stadion, aşa cum este în Zweite Bundesliga, unde sunt 30.000”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.

De asemenea, preşedintele de la FCSB a comentat situaţia lui Darius Olaru, care nu a fost selecţionat de Mircea Lucescu pentru Turcia – România.

“(n.r. – Olaru nu a fost convocat) El niciodată nu a fost considerat un jucător important de ultimii selecţioneri. A fost convocat, dar niciodată... a mai jucat, a fost titular cu Finlanda, cu Edi Iordănescu selecţioner, dar vreun selecţioner care să se bazeze pe el şi să înceapă echipa cu el nu a fost până acum. Statutul pe care-l are la noi, dobândit cu evoluţii excepţionale care i-au adus şi banderola, nu l-a avut la naţională. Nu faceţi un subiect din neconvocarea lui Olaru, că n-aţi găsit cu cine să-l faceţi”, a adăugat Mihai Stoica.

Clasament competiţie oferit de Superscore

Afla mai multe despre: mm stoicamm stoica fcsbmihai stoicafcsb uta 

viewscnt
Articole similare