Juan ”Pepe” Bauza (27 de ani) este unul dintre cei mai valoroşi jucători străini ai momentului din Superligă, însă traiectoria sa ar fi putut fi alta.
Mijlocaşul argentinian, crescut de CA Colon, pentru care a şi debutat la seniori, nu s-a gândit niciodată că ar putea ajunge în România.
Juan Bauza a ajuns ”întâmplător” în România
Mijlocaşul a povestit în presa din Argentina cum a ajuns să evolueze în România, la FCU Craiova.
Fotbalistul a decis să vină în Europa, în 2019, însă nu i-a fost deloc uşor. A trebuit să dea probe de joc, apoi la primul meci oficial s-a accidentat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În plus, nici viaţa în Polonia nu era una care să-l avantajeze, aşa că a decis să schimbe ţara rapid.
Cariera sa a luat o altă formă în momentul în care i-a apărut în cale Csikszereda, ca adversară, într-un meci amical.
”Nu a fost uşor, pentru că în Polonia am dat o probă şi am ajuns să mă alătur formaţiei de primă ligă poloneză Gornik Zabrze, dar din cauza unor probleme cu transferul a trebuit să aştept şase luni.
Colon nu voia să mă împrumute, dar am semnat contractul, iar campionatul era deja început. În plus, după primul meci m-am accidentat şi a fost greu să-mi recuperez ritmul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
S-a întâmplat totul foarte rapid. Limba a fost un dezavantaj pentru mine, pentru că oamenii din Polonia sunt foarte închişi. Aşa că a urmat un proces de învăţare: pe de o parte să lucrez pentru a fi în formă, ceea ce îmi dorea cel mai mult, şi, pe de altă parte, să învăţ limba engleză pentru a putea comunica.
La sfârşitul sezonului, am mers într-un cantonament în Cipru, iar acum am fost contactat de formaţia Csikszereda. După un meci amical, în care m-am descurcat foarte bine, conducătorii clubului român m-a întrebat ce planuri am. Nu mă simţeam foarte bine în Polonia aşa că totul s-a rezolvat rapid.
Am aranjat totul, m-am întors în Polonia să-mi iau lucrurile şi am revenit în Cipru pentru a face pregătirea cu noua mea echipă”, a povestit Juan Bauza, în presa din Argentina.
După aproape un an şi jumătate la Csikszereda, Juan Bauza s-a transferat la FCU Craiova pentru aproximativ 200.000 de euro. Cu siguranţă formaţia din Miercurea Ciuc a păstrat şi un procent dintr-o viitoare vânzare a argentinianului.
Patronul oltenilor, Adrian Mititelu, speră să obţină câteva milioane de euro bune pe fotbalistul său, vizat în mai multe rânduri de Gigi Becali, pentru a-l aduce la FCSB, însă fără succes.
- Transfermarkt.de. îl situează pe Juan Bauza la 1.000.000 de euro.
Afla mai multe despre: jucan pauza, adrian mititelu, colon, argentina,