You are here:

Per Johansson aşteaptă meciul cu Gyor din Final Four: "La Budapesta totul va fi despre spirit, energie şi regăsirea încrederii"

Per Johansson aşteaptă meciul cu Gyor din Final Four: "La Budapesta totul va fi despre spirit, energie şi regăsirea încrederii"

Handbal

Comentarii

Antrenorul suedez Per Johansson, care o conduce pe CSM Bucureşti la al doilea Final Four consecutiv din Liga Campionilor la handbal feminin, speră că va remedia toate problemele până la ora meciului cu Gyor ETO şi jucătoarele vor evolua la cel mai bun potenţial la Budapesta.

''Echipa are încă suişuri şi coborâşuri, avem o mare capacitate, cum a fost în meciul cu Metz, dar şi unele probleme când nu jucăm la capacitatea noastră. Am însă mare încredere în fete, au tras tare, atât ca echipă cât şi pe plan individual. Acum suntem pe linia dreaptă a pregătirilor, ne antrenăm zilnic, mâine (marţi - n.r.) ne vom odihni, iar ultimele antrenamente vor fi miercuri, înainte de a pleca la Budapesta, unde vom mai avea două antrenamente.

La Budapesta totul va fi despre spirit, energie şi regăsirea încrederii în cadrul echipei. Vom lucra până la sfârşit, mai avem câte ceva de rezolvat, dar sunt sigur că vom fi pregătiţi sâmbătă când vom înfrunta Gyor la Budapesta. Va fi dificil, dar suntem invitaţi la o petrecere uriaşă, unde toată lumea handbalului se va uita la acest meci. Putem fi relaxaţi, să fim uniţi, să respectăm tactica şi avem o şansă mare. Pentru mine nu există echipe favorite, nici echipe slabe'', spune Johansson.

Afla mai multe despre: per johanssoncsm bucurestigyorfinal fourhandbal 

viewscnt
Articole similare