Manşa tur a confruntării CSM Bucureşti - Metz, din sferturile Ligii Campionilor de handbal feminin, e LIVE pe Telekom Sport 1, vineri, de la 20:30.
Noul antrenor al "tigroaicelor", Per Johansson, spune că formaţia din Franţa nu le poate suprinde pe Cristina Neagu şi Compania, dar avertzează că jucătoarele de la Metz pot fi extrem de pericuoase, chiar dacă elementul surpriză va lipsi.
"Vom înfrunta o echipă puternică din Franţa, Metz. Puterea lor constă în faptul că sunt foarte bine organizate, disciplinate. Sunt puternice ca şi echipă. Cred că vor juca exact aşa cum am anticipat noi în pregătirea meciului.
Nu sunt imprevizibile, din contră. Sunt previzibile, dar formează o echipă puternică.
Sunt în aceeaşi situaţie ca anul trecut. Am venit foarte târziu, am avut puţin timp la dispoziţie pentru pregătire. Diferenţa a fost că acum am avut două meciuri în Cupă şi asta a fost bine pentru mine şi pentru fete. Nu mă îngrijorează faptul că am avut puţin timp la dispoziţie, pentru că mă descurc bine în astfel de situaţii, dar nu pot face minuni într-o săptămână.
Fetele au multă experienţă atât în jocurile de acasă, cât şi în deplasare şi au demonstrat de-a lungul timpului că diferenţa între un meci acasă şi unul în deplasare nu mai e atât de mare. Dar bineînţeles că publicul de aici, românii, bucreştenii ar vrea un succes, iar eu voi face totul pentru ca fetele să fie pregătite", a declarat Per Johansson într-o conferinţă de presă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: per johansson, csm bucuresti, metz, liga campionilor