Gavi, tânărul mijlocaş ofensiv al echipei FC Barcelona, a devenit, la 17 ani şi 304 zile, cel mai tânăr marcator din istoria selecţionatei de fotbal a Spaniei, după golul înscris în partida cu Cehia, din Liga Naţiunilor, duminică, la Praga.
Cu un şut la firul ierbii cu piciorul stâng, Gavi a readus egalitatea pe tabela de marcaj, 1-1 (45+3), cu primul său gol pentru prima reprezentativă.
Mijlocaşul l-a devansat cu şapte zile pe coechipierul său de la Barcelona, Ansu Fati, care deţinea recordul de precocitate, cu un gol marcat pe 6 septembrie 2020, contra Ucrainei (4-0), la 17 ani şi 311 zile.
Cu Cehia, mijlocaşul ofensiv a disputat al optulea său meci sub culorile echipei Spaniei, primul său meci fiind în semifinala ultimei ediţii a Ligii Naţiunilor, câştigată cu 2-1 în faţa Italiei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În sezonul trecut, Gavi şi-a câştigat locul de titular în jocul Barcei, iar antrenorul Xavi nu a ezitat să-l folosească în atac la nevoie. El a disputat 47 de meciuri, a marcat două goluri şi a oferit şase pase decisive în toate competiţiile.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: spania