You are here:

Performanţă uriaşă pentru Irina Begu. Românca e în semifinale la turneul de la Palermo

Performanţă uriaşă pentru Irina Begu. Românca e în semifinale la turneul de la Palermo

Tenis

Comentarii

Irina Begu s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 250 de la Palermo (Italia), dotat cu premii totale în valoare de 232.244 de euro, după ce a trecut de americanca Ann Li cu 6-3, 6-4.

Irina Begu (33 ani, 142 WTA), campioana din 2022, a obţinut victoria după o oră şi 45 de minute.

Românca şi-a luat astfel revanşa în faţa americancei Ann Li (24 ani, 127 WTA), cea care a învins-o cu 7-5, 7-5 în 2021, la Tenerife, în sferturi.

Begu, care şi-a asigurat un cec de 10.100 de euro şi 98 de puncte WTA, va juca în penultimul act contra cehoaicei Karolina Muchova (27 ani, 35 WTA), a doua favorită, victorioasă în faţa australiencei Astra Sharma cu 7-6 (7/5), 7-6 (8/6).

Irina Begu are 2-1 în meciurile directe cu Muchova, pe care a învins-o în turul secund la Roland Garros cu 1-6, 6-3, 6-4, în 2019, şi în turul secund la Madrid, în 2023, cu 6-4, 7-5. Muchova s-a impus în 2023 în turul al treilea la Roland Garros, cu 6-3, 6-2.

Jaqueline Cristian (26 ani, locul 66 WTA), cap de serie numărul 7, a fost învinsă în sferturi de chinezoaica Qinwen Zheng (21 ani, 7 WTA), principala favorită, cu 6-1, 6-1, în 72 de minute.

Românca a ieşit învingătoare în ambele meciuri directe de până acum, cu 6-3, 6-2, la Roma (ITF), în primul tur, în mai 2019, şi cu 6-1, 6-4, la Palermo, în optimi, în 2021.

Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 5.750 de euro şi 54 de puncte WTA.

Zheng va juca în semifinale contra franţuzoaicei Diane Parry, a patra favorită, care a trecut de compatrioata Chloe Paquet cu 7-5, 1-6, 6-4.

Afla mai multe despre: irina begutenis 

viewscnt
Articole similare