Ajuns la 32 de ani, Sergiu Hanca şi-a făcut deja planuri pentru momentul în care îşi va agăţa ghetele în cui. Nu are de gând să renunţe de tot la fotbal. Vrea să se facă antrenor.
Hanca a profitat de perioada pandemiei ca să îşi facă planuri de viitor. E convins că o carieră de antrenor i s-ar potrivi cel mai bine după ce se lasă de fotbal.
"De pasiunea pentru fotobal în pandemie mi-am dat seama. După două, trei zile mă trezeam dimineaţa, eram agitat. Andreea (n.r. - soţia) era cu mine în pandemie, iar problema era la mine, pentru că nu ştiam ce să fac, cum să fac. Mă învârteam prin casă şi mi se părea că ea nu face ceva, dar problema era la mine. Eram foarte tensionat din cauza lipsei antrenamentelor şi a obiceiurilor de zi cu zi. Mi-am dat seama atunci că îmi doresc foarte mult să rămân în fotbal.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu aş putea să fiu preşedinte sau ştiu eu... cu o muncă de birou. Vreau să fiu în iarbă şi că mă voi face antrenor", a declarat fotbalistul de la Petrolul.
Sergiu Hanca a furat meserie de la foştii lui antrenori din Superligă, dar şi de la germanul Daum, cel care l-a convocat la naţionala României.
"De la Rednic am învăţat... Felul în care simţea jucătorul era incredibil, lua decizii pe care poate unii nu le înţelegeau în momentul acela sau erau răsfăţaţi, frustraţi, dar se dovedea inspirat la schimbări. De la Contra am luat pasiunea aia pentru fotbal, cât se dedica, iar de la Daum mentalitatea de a juca de la început până la final, până când fluieră arbitrul", a mai spus Sergiu Hanca.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sergiu hanca, sergiu hanca petrolul, cariera sergiu hanca