Universitatea Craiova a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I, în care constănţenii au condus cu 1-0.
Tinerii Mihăilă şi Niţu au adus victoria oltenilor în deplasarea de la Ovidiu. Valentin Mihăilă, perla Craiovei a explicat după meci: ”Suntem foarte bucuroşi pentru această victorie, aveam nevoie de continuitate. Trebuia să legăm a doua victorie, cum ne-am propus în vestiar. Mai sunt aceste două etape care sunt foarte importante. Sperăm să luăm maximum, cum ne-am propus de când am terminat cantonamentul”
Puştiul Craiovei a mărturisit la finalul meciului că acest gol marcat la Ovidiu îi prinde foarte bine şi că avea nevoie de el. Obiectivul său şi al echipei sale pare de asemenea clar: ”E bine că am înscris, îmi dă încredere, aveam nevoie de acest gol. Sper să înscriu şi în următoarele partide. Cred că putem obţine maxim în acest sezon, să câştigăm campionatul!” a mai spus Mihăilă, după meciul câştigat în faţa Viitorului Constanţa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: valentin mihăilă