Fundaşul Yerry Mina a semnat un contract pe cinci ani şi jumătate cu FC Barcelona şi a fost prezentat, sâmbătă, pe Camp Nou, în faţa a 8.552 de spectatori, mulţi dintre ei coumbineni, informează sport.es.
În vârstă de 23 de ani, Mina a fost transferat de la formaţia braziliană Palmeiras, pentru 11,8 milioane de euro. Fotbalistul coumbian are o clauză de reziliere a contractului cu FC Barcelona în valoare de 100 de milioane de euro.
La prezentarea sa, Mina a ieşit în echipamentul Barcelonei şi încălţat cu ghete de fotbal. Însă el s-a descălţat şi a păşit în picioarele goale pe gazonul arenei catalane. La fel a făcut şi când a fost prezentat la Palmeiras, în vara anului 2016.
Mina s-a adresat fanilor în limba catalană, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru faptul că a ajuns la "cel mai bun club din lume". Obiectivele sale sunt "de a învăţa, de a câştiga cât mai multe trofee şi de a face lucrurile bine". "Sper să fac istorie cu Barcelona", a adăugat el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Yerry Mina a mai jucat în ţara sa natală, la Deportivo Pasto şi Independiente Santa Fe, înainte de a ajunge la Palmeiras.
Mina este al doilea transfer efectuat de FC Barcelona în această iarnă, după brazilianul Philippe Coutinho de la Liverpool.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc barcelona, la liga, yerry mina,