Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Peste 90% din jucătorii din NBA s-au vaccinat complet împotriva COVID-19

Peste 90% din jucătorii din NBA s-au vaccinat complet împotriva COVID-19

NBA

Comentarii

NBA a anunţat, cu aproape trei săptămâni înainte de startul sezonului, că peste 90 la sută dintre jucătorii săi au fost vaccinaţi complet împotriva coronavirusului, informează L’Equipe.

Joi, ESPN preciza că 95 la sută dintre baschetbaliştii din NBA au primit cel puţin o doză de vaccin.

NBA a impus obligativitatea ca angajaţii tuturor echipelor să fie vaccinaţi, excepţie făcând jucătorii. Kyrie Irving (Brooklyn Nets) şi Andrew Wiggins (Golden State Warriors) au refuzat să precizeze dacă se vor imuniza. LeBron James, star al Los Angeles Lakes, s-a vaccinat, însă nu-i încurajează şi pe alţii să o facă.

Miercuri, Mike Bass, purtător de cuvânt al NBA, a declarat că jucătorii nevaccinaţi ar putea avea interdicţie de a evolua în anumite meciuri deoarece municipalităţile, de exemplu la New York şi San Francisco, au decis interdicţii de acces în incintele sportive pentru persoanele neimunizate. Bass a precizat că în cazurile respective jucătorii nu vor fi plătiţi. Însă regula ar fi valabilă doar pentru sportivii echipelor gazdă.

Conform protocolului sanitar, jucătorii din NBA care nu sunt vaccinaţi vor călători şi vor mânca separat de colegii lor. De asemenea, el trebuie să fie izolaţi în vestiare.

Sezonul 2021-2022 al NBA va începe la 20 octombrie.

Afla mai multe despre: nbavaccincovid-19jucatori 

viewscnt
Articole similare