You are here:

Petre Grigoraş îi bate obrazul lui Gică Hagi: ”Putea să-mi pună o întrebare!” / ”Să spunem că actualul club e Farul”

Petre Grigoraş îi bate obrazul lui Gică Hagi: ”Putea să-mi pună o întrebare!” / ”Să spunem că actualul club e Farul”

Fotbal

Comentarii

Tehnicianul român Petre Grigoraş (59 de ani) a recunoscut că a aşteptat un semnal de la Gică Hagi (59 de ani), atunci când s-a pus la punct ”fuziunea” dintre Viitorul şi Farul, pentru a lucra la club, însă acesta nu a mai venit.

Petre Grigoraş, cel care antrenează în acest moment în Liga 3, la Axiopolis Cernavodă, a declarat, într-un interviu acordat celor de la iamsport.ro, că ar fi meritat măcar un telefon pentru a fi cooptat în club - indiferent dacă ar fi acceptat sau nu - deoarece a fost un personaj important al ”marinarilor” în ultimii 20 de ani.

Petre Grigoraş are dubii în privinţa Farului actual

De asemenea, Petre Grigoraş nu este foarte convins că actualul club din Superligă este cel pe care acesta l-a antrenat la începutul anilor 2000 sau în urmă cu 4-5 ani, deoarece îşi joacă meciurile la Ovidiu şi nu pe arena ”Gheorghe Hagi” din strada Primăverii, care a fost dărâmată şi aşteaptă să fie reconstruită.

  • În 2009, era înfiinţat clubul Viitorul Constanţa.
  • În 2016, Clubul Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa (clubul tradiţional) a intrat în faliment.
  • Tot în 2016, suporterii Farului au înfiinţat clubul Suporter Spirit Club Farul Constanţa.
  • În 2021, Ciprian Marica i-a vândut lui Gică Hagi marca şi sigla ”Farul”, iar Viitorul Constanţa şi-a câştigat o nouă denumire: FC Viitorul Farul Constanţa (FCV Farul Constanţa).
  • Tot în 2021, Ciprian Marica a cedat locul echipei Farul, aflată sub CIS-ul vechiului club SSC, către clubul Fotbal Club Marina (fostă Callatis Mangalia), transformată în Unirea Constanţa.

(Î: Aţi jucat şi antrenat la Farul inclusiv înainte de fuziunea cu Viitorul. Cum vi se pare clubul în prezent?)

Petre Grigoraş: ”Echipa a trecut prin momente grele, desfiinţată şi reînfiinţată. Suporterii au reînfiinţat-o în Liga a 4-a. Acolo mi-am lăsat copilul să joace, au promovat în Liga a 3-a. După aia am venit şi eu, am promovat din Liga a 3-a în a 2-a.

A fost o perioadă frumoasă. Din păcate, nu s-a putut menţine şi a avut loc acea fuziune cu Viitorul. Astăzi, să spunem că este Farul. Scriptic, nu ştiu, nu mă pricep, dar Farul s-a identificat întotdeauna cu stadionul din Primăverii, astăzi dărâmat”.

(Î: Gică Hagi are în organigrama clubului foşti jucători, de la Farul sau Viitorul, glorii ale clubului. Dumneavoastră vi s-a pus vreo întrebare după fuziune?)

Petre Grigoraş: Îl felicit pe Gică pentru că a adunat în jurul clubului foşti jucători ai Farului. Eu, din păcate, nu am primit niciodată măcar o întrebare, dacă aş vrea să vin. Poate că n-am fost atât de important”.

(Î: Sunteţi dezamăgit?) ”Sincer, da! Măcar o întrebare. Poate aş fi refuzat, poate aş fi venit, cine ştie?! E normal să am un mic regret pentru că, poate, am reprezentat şi eu ceva pentru Farul. Supărat 100% nu sunt. Asta este. Au considerat, probabil, că nu mă ridic la nivelul celor care sunt acolo. N-am vrut să întreb şi n-o să întreb niciodată de ce nu m-au căutat”.

Afla mai multe despre: petre grigorasgica hagiviitorul-farul 

viewscnt
Articole similare