Petrolul şi-a revenit după eşecul usturător din etapa trecută, 0-3 cu UTA şi a făcut instrucţie cu Dunărea Călăraşi.
La finalul meciului, Flavius Stoican a explicat: "Trebuia să demonstrăm că a fost un accident. Chiar asta am crezut şi asta susţin şi acum”
Petrolul pierduse în runda precedentă cu UTA, iar Stoican a subliniat că şi în acest meci, elevii săi au făcut câteva erori: ”Şi în acest meci sunt un pic dezamăgit că am luat un gol, chiar dacă şi adversarii au avut ocazii. Dar noi trebuie să fim lucizi şi în momentele acestea nu trebuie să ne lăsăm pe o ureche indiferent cât e scorul. Am avut avut şi şansă, cu toate că am întâlnit o echipă bine organizată, cu un antrenor cu experienţă pe care el îl admir foarte mult” a spus antrenorul Petrolului.
”Suntem echipa care vreau să ne impunem de la bun început. Avem un joc combinativ şi nu vreau să ne sperie. Le-am şi spus că nu e război, nu cad elicoptere şi important e să jucăm fotbal, pentru că oamenii vin la stadion, ne aplaudă, se bucură şi pentru 95 de minute nu suntem doar bucuroşi, ci un întreg Ploieşti” a încheiat Flavius Stoican.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: flavius stoican, petrolul