Oţelul şi Petrolul susţin modificarea Legii 4/2008, propunând măsuri moderne pentru siguranţă, spectacol şi respectarea drepturilor suporterilor pe stadioane.
FC Petrolul Ploieşti a anunţat, joi, că susţine modificarea Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive şi adaptarea acesteia la cerinţele anului 2025, implicit şi la necesităţile suporterilor şi cluburilor pentru îmbunătăţirea atmosferei pe arenele sportive.
“Ştim că se lucrează la o nouă lege, ajunsă în faza de avize în comisiile Senatului, şi suntem de acord cu adoptarea unor măsuri aliniate la ceea ce se întâmplă în competiţiile din Vestul Europei, care să contribuie la creşterea spectacolului, dar şi la protejarea drepturilor suporterilor”, a precizat Petrolul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Printre măsurile pe care Petrolul le susţine se numără:
- comercializarea băuturilor slab alcoolizate la evenimentele sportive;
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- eliminarea zonei-tampon de pe stadioane, astfel încât capacitatea arenei să fie de 100%
- facilităţi dedicate pentru fanii cu nevoi speciale;
- eliminarea interdicţiei pe arene pentru fani, până la pronunţarea instanţei;
- permiterea utilizării materialelor pirotehnice în mediu controlat.
“Considerăm că spectacolul din teren trebuie să fie completat cu cel din tribune, asa încât sperăm ca noua lege să fie adoptată cât mai curând şi să vină cu o nouă abordare şi cu o nouă deschidere către fani”, conchide FC Petrolul Ploieşti.
Şi Oţelul susţine modificarea legii printr-un nou comunicat oficial
SC Oţelul Galaţi îşi reafirmă susţinerea pentru restructurarea şi actualizarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, în linie cu propunerile prezentate anterior de clubul nostru.
Considerăm că este esenţial ca legislaţia actuală să fie adaptată realităţilor din stadioanele de astăzi, pentru a asigura respectarea drepturilor suporterilor, un cadru echilibrat între siguranţă şi libertate, o experienţă mai bună pentru toţi cei care aleg să vină la meciuri.
Clubul SC Oţelul Galaţi îşi reafirmă susţinerea pentru restructurarea şi modernizarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, prin implementarea următoarelor măsuri esenţiale:
- Suspendarea interdicţiilor aplicate suporterilor până la finalizarea contestaţiilor în instanţele de judecată.
- Crearea unui mecanism de recurs mai rapid – contestarea sancţiunilor să fie soluţionată în regim de urgenţă, astfel încât fanii să nu fie privaţi pe nedrept de accesul la meciuri.
- Utilizarea materialelor pirotehnice uşoare în condiţii controlate, fără a afecta siguranţa spectatorilor sau desfăşurarea partidelor.
- Reducerea sectoarelor tampon la maximum 5% din capacitatea arenelor, pentru o utilizare eficientă a spaţiului destinat publicului.
- Permisiunea comercializării şi consumului băuturilor slab alcoolizate pe stadioane, în condiţii de siguranţă.
- Îmbunătăţirea condiţiilor de acces pe stadioane – eliminarea controalelor excesiv de stricte care descurajează suporterii să vină la stadion.
Oţelul Galaţi va continua să sprijine, alături de suporteri şi de toţi actorii implicaţi, un demers constructiv pentru ca fotbalul românesc să fie nu doar un spectacol sportiv, ci şi o experienţă sigură şi prietenoasă pentru public.
Afla mai multe despre: petrolul, mitică, legea 4/2008, măsuri