You are here:

Piaţa Unirii şi Bulevardul Unirii, gata pentru Euro 2020. Ce a decis Primăria Capitalei

Piaţa Unirii şi Bulevardul Unirii, gata pentru Euro 2020. Ce a decis Primăria Capitalei
Comentarii

Primăria Capitalei a anunţat oficial că va organiza, în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020, în Piaţa Constituţiei şi pe Bulevardul Unirii, zone dedicate suporterilor – Fan Zone – cu ocazia turneului final al Campionatului European.

Zona dedicată fanilor va fi deschisă publicului în fiecare zi, timp de o lună, în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020 şi va fi amplasată în Piaţa
Constituţiei, în faţa Palatului Parlamentului şi pe Bulevardului Unirii (tronsonul cu fântâni, cuprins între Piaţa Unirii şi Piaţa Constituţiei).

"Bucureştenii şi suporterii străini vor avea ocazia să petreacă împreună această mare sărbătoare a fotbalului, într-un spaţiu conectat virtual cu celelalte 11 oraşe gazdă, în care vor găsi divertisment şi activităţi de cea mai înaltă calitate şi vor putea urmări pe ecrane gigant, amplasate atât în Piaţa Constituţiei, cât şi pe Bulevardul Unirii, toate meciurile de la EURO 2020, împărţind, astfel, emoţiile şi energia live, pentru o experienţă autentică, dincolo de ecranele televizoarelor", a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Vor putea fi urmărite live toate meciurile, din faza de grupe până la marea finală a turneului UEFA EURO 2020 din data de 12 iulie 2020.

Bucureştiul va găzdui pe Arena Naţională patru meciuri: trei în grupa C (pe 14, 18 şi 22 iunie 2020) şi o optime de finală pe 29 iunie 2020. În cazul calificării la EURO 2020, naţionala României va juca cel puţin două meciuri pe Arena Naţională. Toţi posesorii de bilete valabile la cele 4 meciuri de pe Arena Naţională vor beneficia de gratuitate pe transportul public din Bucureşti.

"Primăria Capitalei propune o experienţă unică în cadrul Fan Zone, pentru suporteri, spectatori şi vizitatori deopotrivă, prin care va pune în
valoare ospitalitatea oraşului gazdă – Bucureşti şi va crea, astfel, punţi de legătură cu marile oraşe europene! În Piaţa Constituţiei si pe Bulevardul Unirii vor fi organizate zilnic competiţii sportive pe mini terenuri de fotbal, activităţi de divertisment pentru întreaga familie, concerte, animaţie stradală, jocuri pentru copii şi zone gastronomice. Prin aceste activităţi, chiar şi cei care nu sunt implicaţi în lumea fotbalului sau nu sunt suporteri activi, vor avea ocazia să petreacă timp alături de microbiştii familiei, bucurându-se de activităţi distractive şi recreative în aer liber, alături de cei dragi, demonstrând că fotbalul uneşte oamenii", se arată în comunicatul Primăriei.

Afla mai multe despre: euro 2020bucuresti 

viewscnt
Articole similare