You are here:

Piatek, golgheterul polonez de la AC Milan, surprinde: "Vreau să plec pe 60-70 de milioane"

Piatek, golgheterul polonez de la AC Milan, surprinde: "Vreau să plec pe 60-70 de milioane"

AC Milan

Comentarii

Krzysztof Piatek este socotit drept unul dintre cei mai promiţători atacanţi din fotbalul european după ce în urmă cu mai bine de un an era practic un necunoscut. După un an aproape excelent în Serie A, polonezul a făcut un anunţ care îi va pune pe gânduri pe fanii lui AC Milan.

Piatek a acordat un interviu pentru o televiziune din ţara natală şi a discutat despre cât de bine a fost primit de fanii lui AC Milan, dar şi despre tatăl său, care l-ar critica chiar şi dacă ar câştiga Balonul de Aur, potrivit cuvintelor starului polonez. 

Cel mai important topic al discuţiei a fost, însă, viitorul lui Piatek: "În fotbal trebuie tot timpul să îţi setezi noi obiective. Am costat 38 de milioane de euro şi acum vreau să fac totul ca atunci când voi pleca să cost 60-70 de milioane", a declarat atacantul, care pare că şi-a planificat deja plecarea de la clubul rossonero. 

Piatek a ajuns în vara lui 2018 la Genoa pentru doar 4,5 milioane de euro de la Cracovia Krakow, iar după doar şase luni a fost cumpărat de AC Milan pentru 38 de milioane de euro. Chiar şi atunci când a ajuns la echipa lui Ionuţ Radu, polonezul ştia care îi este potenţialul. Presa italiană a dezvăluit că Piatek şi-a închiriat un apartament în Genova doar pentru şase lunii, fiind conştient că va pleca rapid de la "grifoni". 

Dacă în sezonul trecut a marcat, în total, 30 de goluri şi a fost peste Cristiano Ronaldo în clasamentul golgheterilor din Serie A, noua stagiune nu mai este la fel de bună pentru Piatek. Doar trei goluri a reuşit să înscrie polonezul până acum. 

Afla mai multe despre: piatekac milan 

viewscnt
Articole similare