Atalanta a primit o veste groaznică înaintea meciului de cinci stele cu Barcelona în Champions League. Ademola Lookman (27 de ani) s-a accidentat şi clubul a anunţat cât timp va lipsi vedeta sa.
Atalanta nu se va putea baza pe serviciile lui Lookman timp de trei săptămâni
Atalanta Bergamo nu va beneficia de serviciile atacantului nigerian Ademola Lookman timp de trei săptămâni, după ce acesta s-a accidentat la genunchiul drept, a anunţat, marţi, clubul din Serie A.
Lookman suferă de un traumatism la genunchiul drept, cu leziuni la nivelul compartimentului lateral al articulaţiei”, a explicat Atalanta într-un prim comunicat.
”Durata previzibilă a indisponibilităţii sale este de aproximativ trei săptămâni”, a precizat clubul din Bergamo.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nigerianul, care a marcat un hattrick în ultima finală a Ligii Europa cu Bayer Leverkusen (3-0), va rata deplasarea de miercuri la Barcelona, în cadrul etapei a opta şi ultima a grupei din Liga Campionilor.
De asemenea, el va rata cel puţin următoarele trei meciuri de campionat, cu Torino, Verona şi Cagliari, precum şi sfertul de finală al Cupei Italiei, cu Bologna, pe 4 februarie.
Potrivit presei italiene, Lookman, 27 de ani, s-a accidentat luni la antrenament. El a marcat 14 goluri şi a oferit şase pase decisive în toate competiţiile în acest sezon.
Atalanta, a treia în Serie A şi la şapte puncte în spatele liderului Napoli, ocupă locul şapte în clasamentul Ligii Campionilor şi se va califica direct în optimi dacă va învinge Barcelona, care s-a calificat deja în optimi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: atalanta, serie a, europa league, ademola lookman