FCSB a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2 (2-2), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Ligii I.
”A fost un meci în care simţi că trăieşti, o satisfacţie foarte mare. Şi meciul trecut a fost la fel, ne bucurăm de spectacol şi ne bucurăm că am câştigat” a spus Mihai Pintilii la finalul partidei cu U Craiova.
Căpitanul roş-albaştrilor a evitat să vorbească despre erorile din defensivă şi a mărturisit că nu a resimţit niciun fel de presiune în această perioadă: ”Trebuie să atacăm şi să dăm goluri. Într-adevăr sunt şi greşeli personale, dar se întâmplă. Nu avem presiune, nu cred că mai există presiune. Când am venit în 2012 la Steaua nu se câştigase titlul de 7 ani” a mărturisit Pintilii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Momentul controversat în care Ovidiu Haţegan a anulat reuşita lui Romario Benzar din minutul 54 l-a frustrat pe căpitanul echipei lui Mihai Teja: ”A fost frustrant când ni s-a anulat golul. I-am cerut explicaţii lui Ovidiu (n.r. Haţegan) şi mi-a zis că au discutat între ei. Mi s-a părut ciudat. L-am întrebat dacă s-a uitat pe telefon sau a avut VAR-ul cu el. Păi, stai puţin unde ai văzut tu? Cum ţi-ai dat tu seama? Unde s-a uitat? I-a arătat cineva telefonul? Asta ne-a deranjat, dar nu vreau să mai vorbesc că nu are rost. Important este că am luat cele trei puncte. Mergem pe urma CFR-ului, important e să câştigăm meciul următor cu Sepsi” a mai declarat Mihai Pintilii la finalul partidei, pentru Telekom Sport.
În minutul 54, Ovidiu Haţegan a luat o decizie foarte discutabilă. Romario Benzar reuşise să trimită în poartă după un şut ratat al lui Ioan Hora. Însă tuşierul a ridicat fanionul pentru o presupusă poziţie de off-side. Reluările au arătat că reuşita lui Romario Benzar a fost perfect valabilă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pintilii