Proaspăt instalat la cârma Craiovei, Victor Piţurcă şi-ar dori ca stadionul ”Ion Oblemenco” să fie echipat cu gazon hibrid. Adică un amestec de iarbă artificială cu iarbă naturală, însă primarul Mihai Genoiu nu se arată deschis pentru o astfel de investiţie.
Primarul susţine că în momentul de faţă nu sunt bani pentru o astfel de investiţie.
”Gazonul hibrid este o altă etapă şi o investiţie prea mare pentru noi acum. E posibil să rezulte în timp o economie din întreţinerea lui. Numai că noi încercăm să schimbăm gazonul actual din garanţia pe care a dat-o constructorul. De aceea trebuie să mergem pe acelaşi timp de gazon”, a explicat edilul Băniei.
Noul gazon de pe Ion Oblemenco va fi înlocuit în a doua parte a lunii octombrie, după spectacolul muzilcal ”The Artist Awards”, care se va desfăşura în perioada 12-13 octombrie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Piţurcă a primit asigurări că ”Ion Oblemenco” va avea gazon hibrid
”Nu s-a pus niciodată problema să jucăm la Târgu Jiu, dar schimbarea gazonului a fost prima mea dorinţă. E inadmisibil să ai stadion de 5 stele şi să nu ai gazon. Autorităţile au reacţionat pozitiv şi se va schimba gazonul în octombrie. Eu îmi doresc unul mixt, sintetic cu gazon. Să vedem, am înţeles că se va face. 95% în octombrie se va schimba gazonul. Cu siguranţă va veni şi echipa naţională să joace aici. Am vorbit şi cu Cosmin Contra, sigur că le convine să vină să joace aici. De ce am făcut stadion? Să fie spectacol, dar actorii trebuie să aibă un câmp propice pentru a face spectacol”, spunea Piţurcă la prezentarea oficială.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gazon ion oblemenco