You are here:

Piţurcă şi-a călcat pe orgoliu şi şi-a recunoscut greşeala faţă de un fost mare fotbalist: "Mi-a spus că regretă şi acum"

Piţurcă şi-a călcat pe orgoliu şi şi-a recunoscut greşeala faţă de un fost mare fotbalist: "Mi-a spus că regretă şi acum"

Echipa națională

Comentarii

Eugen Trică a vorbit la Orange Sport, în cadrul emisiunii "Superliga Hall of Fame", despre una dintre dezamăgirile sale din cariera de jucător.

Cu opt trofee câştigate în carieră şi mijlocaş extrem de apreciat de microbişti, Eugen Trică a avut doar patru meciuri jucate pentru naţionala României.

Văzut drept unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti din Liga I la începutul anilor 2000, Eugen Trică nu s-a bucurat şi de meciuri multe pentru prima reprezentativă. Iar marele său regret din carieră este strâns legat tot de echipa naţională.

Campion al României cu CFR Cluj, în 2008, Eugen Trică a aşteptat convocarea la naţională din partea selecţionerului Victor Piţurcă pentru EURO 2008, unde România a obţinut două puncte în grupa cu Franţa, Italia şi Olanda.

Piţurcă şi Trică au vorbit despre momentul EURO 2008

"Le spun prietenilor că eu cu Dorinel Munteanu avem 142 de meciuri la echipa naţională. Dorinel are 138, iar eu am 4 meciuri.

Dacă am doar patru meciuri, înseamnă că au fost alţii mai buni ca mine. Singurul meu regret este în sezonul 2007/2008, când am reuşit să iau campionatul cu CFR Cluj. Atunci cred că meritam să fac parte din lotul pentru Campionatul European.

Am discutat cu domnul Piţurcă înaintea turneului final, mi-a explicat nişte lucruri, iar eu am zis OK. Acum e şi regretul dânsului că nu m-a luat atunci la EURO. Da, mi-a dezvăluit ulterior că regretă.

Aşa a fost să fie şi punct, nu mai stăm acum să ne gândim. Aşa a fost să fie" , a spus Eugen Trică la Orange Sport.

Lotul României pentru EURO 2008:

GK – Bogdan Lobont     – Dinamo Bucuresti       – ROM – 18.01.1978 – 62  – 0
GK – Marius Popa       – Politehnica Timisoara  – ROM – 12.04.1976 –  1  – 0
GK – Eduard Stancioiu  – CFR 1907 Cluj          – ROM – 03.03.1981 –  0  – 0
—————————————————————————-
DF – Cristian Chivu    – Internazionale Milano  – ITA – 26.10.1980 – 58  – 3
DF – Cosmin Contra     – Getafe CF              – SPA – 15.12.1975 – 62  – 7
DF – Sorin Ghionea     – Steaua Bucuresti       – ROM – 11.05.1979 –  9  – 0
DF – Dorin Goian       – Steaua Bucuresti       – ROM – 12.12.1980 – 19  – 3
DF – Cosmin Moti       – Dinamo Bucuresti       – ROM – 03.12.1984 –  1  – 0
DF – Stefan Radu       – Lazio SS Roma          – ITA – 22.10.1986 –  7  – 0
DF – Razvan Rat        – Shakhar Donetsk        – UKR – 26.05.1981 – 47  – 1
DF – Cristian Sapunaru – Rapid Bucuresti        – ROM – 05.04.1984 –  0  – 0
DF – Gabriel Tamas     – AJ Auxerre             – FRA – 09.11.1983 – 31  – 2
—————————————————————————-
MD – Razvan Cocis      – Lokomotiv Moskva       – RUS – 19.02.1983 – 20  – 1
MD – Paul Codrea       – AC Siena               – ITA – 04.04.1981 – 32  – 1
MD – Adrian Cristea    – Dinamo Bucuresti       – ROM – 30.11.1983 –  5  – 0
MD – Banel Nicolita    – Steaua Bucuresti       – ROM – 07.01.1985 – 19  – 1
MD – Florentin Petre   – CSKA Sofia             – BUL – 15.01.1976 – 48  – 5
MD – Mirel Radoi       – Steaua Bucuresti       – ROM – 22.03.1981 – 42  – 1
—————————————————————————-
FW – Nicolae Dica      – Steaua Bucuresti       – ROM – 09.05.1980 – 24  – 6
FW – Ciprian Marica    – VfB Stuttgart          – GER – 02.10.1985 – 23  – 8
FW – Adrian Mutu       – AC Fiorentina          – ITA – 08.01.1979 – 60  -27
FW – Daniel Niculae    – AJ Auxerre             – ROM – 06.10.1982 – 21  – 5
FW – Marius Niculae    – Inverness C.Thistle    – SCO – 16.05.1981 – 29  -13

Afla mai multe despre: piturca 

viewscnt
Articole similare