You are here:

Planul secret al organizatorilor Jocurilor Olimpice. Cum plănuiesc amânarea competiţiei de la Tokyo

Planul secret al organizatorilor Jocurilor Olimpice. Cum plănuiesc amânarea competiţiei de la Tokyo

Jocurile olimpice

Comentarii

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo pregătesc cu discreţie scenarii privind amânarea competiţiei din vară, din cauza pandemiei de coronavirius, în ciuda asigurărilor optimiste ale guvernului japonez că întrecerile vor avea loc în perioada stabilită iniţial, 24 iulie - 9 august, informează lequipe.fr, care citează agenţia Reuters.

"Ni s-a cerut să facem o simulare, în caz de amânare. Elaborăm planuri alternative, examinând diferite perioade de întârziere", a declarat o sursă din cadrul Comitetului de organizare pentru Reuters.

Între scenariile analizate se numără şi posibilitatea ca JO să se desfăşoare fără spectatori, iar această variantă va fi dezbătută de Comitetul de organizare la finalul lunii martie.

Sunt luate în calcul şi amânări de un an sau doi ani. Mai mulţi membri ai Comitetului de organizare speră însă că jocurile se vor putea ţine cu o întârziere de o lună, o lună şi jumătate.

În urmă cu trei zile, purtătorul de cuvânt al executivului, Yoshihide Suga, a declarat că guvernul japonez nu are în plan amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo din cauza pandemiei de coronavirus.

"Nu facem niciun fel de ajustări pentru amânarea jocurilor", a spus Suga, în faţa parlamentului, când a fost întrebat dacă guvernul face planuri pentru anularea sau amânarea evenimentului.

Afla mai multe despre: jocurile olimpicetokyocoronavirus 

viewscnt
Articole similare