Astrit Selmani (28 de ani), atacantul care îşi termină contractul cu Dinamo în vară, a fost foarte curtat.
Atacantul kosovar a dezvăluit că a primit oferte de la "aproape toate cluburile" din România, dar a ales să refuze să joace pentru altă echipă din România în afară de Dinamo. Astrit Selmani aşteaptă acum să-şi decidă viitorul, după ce a dezvăluit că este curtat.
Curtat, Astrit Selmani vrea să încerce o experienţă în afara Europei: "voi alege ce este mai bine pentru mine gândindu-mă la aspectul financiar"
Echipe din Polonia, Ungaria şi Asia l-au ofertat pe Astrit Selmani, care încă n-a luat nicio decizie în privinţa viitorului. Ştie doar că şi-ar dori să încerce o experienţă în afara Europei, poate în Asia, în căutarea unui contract avantajos din punct de vedere financiar.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Selmani şi-a anunţat deja viitoarea echipă că "trebuie să merite" din punct de vedere financiar contractul pe care îl va semna, adică să aibă un salariu bun, care să-l motiveze şi să-i ofere siguranţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Am primit oferte de la aproape toate cluburile din campionatul României, dar le-am refuzat. În afara lui Dinamo nu vreau să joc la niciun alt club din România. Chiar mi-a plăcut aici.
Am avut oferte concrete din România, Polonia, Ungaria şi chiar din Asia. Sunt campionate bune şi cluburi bune. Acum voi alege ce este mai bine pentru mine gândindu-mă la aspectul financiar, la durata contractului şi la posibilitatea de a juca în competiţiile europene.
Mi-ar plăcea şi să trăiesc şi să joc în Asia. Pare o experienţă excelentă. Totuşi, trebuie să merite. În Europa semnezi de obicei pe doi sau trei ani. Eu am nevoie ca familia mea să aibă stabilitate", a spus Astrit Selmani, pentru Fotbollskanalen.
Astrit Selmani a înscris de 14 ori şi a livrat şapte pase decisive în 39 de meciuri (3383 de minute) jucate în toate competiţiile la Dinamo, în acest sezon.
- 1,4 milioane de euro este cota de piaţă a lui Astrit Selmani în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
Afla mai multe despre: astrit selmani, dinamo, transfer, oferte, romania, asia