You are here:

Pleacă de la Rapid după conflictul cu fanii! Angelescu a confirmat: “La finalul acestui sezon şi am decis cu domnul Şucu”

Pleacă de la Rapid după conflictul cu fanii! Angelescu a confirmat: “La finalul acestui sezon şi am decis cu domnul Şucu”

Rapid

Comentarii

Rapid este unul dintre cluburile cele mai greu de gestionat din România, iar Victor Angelescu, a oferit amănunte despre mai mulţi angajaţi din zona administrativă a grupării.

Veste bună pentru fanii Rapidului. Victor Angelescu, despre inamicul galeriei giuleştene: ”La finalul acestui sezon”

Rapid a intrat în pauza internaţională cu un eşec pe terenul lui CFR Cluj, iar Victor Angelescu a fost invitat în cadrul emisiunii Fotbal Show de la Prima Sport.

Preşedintele clubului din Giuleşti a făcut precizări cu privire la mai multe subiecte ce privesc formaţia vişinie, printre ele fiind şi situaţia directorului sportiv Mauro Pederzoli.

”Nu comentez, că dacă există anunţuri le facem pe canalele oficiale. Pot spune că Pederzoli e directorul sportiv al Rapidului în continuare şi vom vedea în vară ce se va întâmpla. Nu, nu e adevărat că suntem nemulţumiţi de el.

Pot confirma că nu am avut vreo supărare eu sau Dan Şucu la adresa lui. Scopul lui nu era să fie vizibil, a venit cu o experienţă foarte mare şi pe care le-a implementat.

În presă se văd transferurile, dar munca unui director sportiv e doar 20% la transferuri, apoi ţine mult de partea sportyivă, procese, discuţiile cu antrenorii, cu jucătorii, impunerea regulilor”, a declarat Angelescu, potrivit Prima Sport.

De asemenea, oficialul Rapidului a explicat şi dacă este posibil ca Marius Bilasco să vină în locul lui Daniel Sandu, directorul de scouting al clubului care a plecat în Franţa, la Toulouse.

Am avut mai multe discuţii pe partea sportivă, că ştiţi că Daniel Sandu a plecat şi am avut mai multe discuţii cu oameni din ţară să vină la Rapid. Dacăm vom avea ceva de anuţat, vom anunţa”, a adăugat preşedintele de la Rapid.

Totudată, Victor Angelescu a transmis faptul că Daniel Carciug pleacă de la Rapid. El era principalul inamic al ultraşilor giuleşteni, cu care intrase într-un scandal, ca urmare a unor afirmaţii făcute la finalul lui 2024.

La acea vreme, acesta susţinea că majoritatea galeriei Rapidului era îmbătrânită şi cerea clubului să-şi îndrepte atenţia spre sectorul mai tânăr de fani, anume cei sub 30 de ani. 

”Carciug este în perioada de preaviz. Am avut o discuţie cu el şi are legătură doar cu sponsorship şi marketing. De la finalul acestui sezon am decis cu domnul Şucu, am luat cu toţii decizia că e mai bine să ne despărţim, dar strict pe chestii legate de job-ul lui”, a completat Angelescu.

Afla mai multe despre: rapidvictor angelescusuperliga 

viewscnt
Articole similare