Răzvan Lucescu se mai află sub contract cu PAOK până în iulie 2027.
Pleacă Lucescu de la PAOK? Antrenorul a dat răspunsul
Răzvan Lucescu a vorbit despre viitorul său la PAOK, dar şi despre sezonul dificil pe care l-a traversat, alături de PAOK.
În Grecia se vorbeşte de o ruptură totală între antrenorul român şi patronul Ivan Savvidis, în special din cauza strategiei de transferuri dar şi din cauza faptului că în sezonul recent încheiat, antrenorul nu a mai reuşit să repete performanţa din sezonul trecut (când a cucerit titlul), şi a terminat pe locul al 3-lea din campionat.
”Am contract cu PAOK, suntem împreună în acest contract. Într-o relaţie de genul acesta, atât de lungă, într-o căsnicie există momente în care pot apărea şi tensiuni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Să ştim să trecem peste aceste tensiuni, să nu lăsăm orgoliul să distrugă relaţiile frumoase care sunt construite în timp şi să avem capacitatea cu toţii să construim din nou un grup foarte unit care să abordeze anul acesta cu posibilitatea de a câştiga meciul următor şi meciul următor şi să fim din nou fericiţi”, a declarat Răzvan Lucescu în cadrul unei conferinţe de presă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ce a declarat Lucescu despre FCSB:
„FCSB e capabilă să intre în grupele Champions League. Am simţit asta, am simţit unitatea pe care o aveau, aşa am câştigat şi noi titlul în Grecia. Nu uitaţi că duce un tricou greu, experimentat în cupele europene, de câte ori au jucat în primavara europeană, au câştigat Champions League”, a declarat antrenorul român.
Afla mai multe despre: răzvan lucescu, paok, grecia lucescu