You are here:

Plecare de ultimă oră de la Arsenal. Edu şi-a dat demisia şi a bătut palma cu alt club din Premier League. Şefii "tunarilor" au fost surprinşi

Plecare de ultimă oră de la Arsenal. Edu şi-a dat demisia şi a bătut palma cu alt club din Premier League. Şefii "tunarilor" au fost surprinşi

Arsenal

Comentarii

Arsenal Londra a anunţat demisia directorului său sportiv, brazilianul Edu, unul dintre managerii care au contribuit la renaşterea "tunarilor", vicecampioni în Anglia în ultimele două sezoane.

„Îi mulţumim lui Edu pentru rolul pe care l-a jucat în reînnoirea strategiei noastre fotbalistice şi pentru că a condus clubul înainte cu valorile Arsenalului în inimă”, a precizat clubul londonez.

Potrivit Sky Sports, brazilianul în vârstă de 46 de ani a acceptat să lucreze pentru Evangelos Marinakis, omul de afaceri grec care deţine Nottingham Forest în Anglia şi Olympiakos în Grecia.

Plecarea de la Arsenal a fost „o decizie incredibil de dificilă”, dar „a venit timpul să accept o nouă provocare”, a declarat Edu, citat în comunicat, fără a-şi menţiona planurile de viitor.

Edu a avut prima sa experienţă la Arsenal între 2001 şi 2005, având 127 de apariţii sub comanda lui Arsène Wenger. El a făcut parte din echipa invincibilă, care a câştigat campionatul englez din 2004 fără a pierde vreun meci. Edu a revenit la club în iulie 2019 ca director tehnic, înainte de a fi promovat ca director sportiv, în noiembrie 2022.

El a fost responsabil pentru dezvoltarea sportivă a echipelor masculine şi feminine, pe lângă academie. A fost cunoscut publicului larg pentru rolul său principal în politica de transferuri, care a dus la recrutarea lui Martin Odegaard şi Declan Rice în special. Conducerea lui Arsenal a fost surprinsă şi dezamăgită de plecarea sa, potrivit presei britanice.

„Respectăm decizia lui Edu şi îi mulţumim pentru imensa sa contribuţie şi dedicare pentru a duce clubul mai departe”, a declarat Josh Kroenke, copreşedintele Arsenal. „Rămânem concentraţi pe strategia noastră şi pe câştigarea de trofee majore. Planul nostru de succesiune va reflecta această ambiţie continuă”.

Afla mai multe despre: arteta 

viewscnt
Articole similare