Mijlocaşul Arjen Robben, care se pregăteşte să înceapă cel de-al zecelea sezon în Bundesliga alături de Bayern Munchen, a mărturisit că transferul de la Real Madrid la echipa germană a fost cea mai inspirată decizie luată de-a lungul carierei.
"Sunt mereu realist şi ştiu că lumea fotbalului se schimbă în permanenţă. Ar fi putut fi diferit. După debutul meu la Groningen, am petrecut doi ani la Eindhoven. A fost un pas mare pentru mine: să plec de acasă la 18 ani. La 20 de ani am plecat în străinătate, trei ani la un club mare, precum Chelsea.
Apoi, doi ani la Madrid şi după aceea Bayern m-a contactat şi am luat o decizie. La început am fost sceptic, nu ştiam dacă este decizia corectă. Acum pot spune că a fost cea mai bună decizie a carierei mele", a declarat Arjen Robben, pentru site-ul clubului Bayern Munchen.
25 de milioane de euro a plătit Bayern pentru aducerea lui Arjen Robben de la Real Madrid, în 2009. Până acum, mijlocaşul ajuns la 34 de ani a jucat în 292 de meciuri pentru echipa de pe Allianz Arena şi a reuşit să înscrie 138 de goluri şi să dea 100 de pase decisive.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
7 milioane de euro este cota actuală a fotbalistului olandez
18 trofee a cucerit Robben alături de Bayern
96 de selecţii are Robben la naţionala Olandei, din care s-a retras în 2017
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: james, robben, real madrid