Antrenorul Edward Iordănescu a intervenit, după ce s-a despărţit de Legia Varşovia. Fostul selecţioner a confirmat că a renunţat la post şi că nu a fost demis, însă mai are de rezolvat anumite aspecte cu conducerea.
Edi Iordănescu a dezvăluit ce se întâmplă între el şi conducerea de la Legia
Tehnicianul român a preluat formaţia poloneză în luna iunie, iar în această perioadă a cucerit Supercupa Poloniei şi a obţinut calificarea în UEFA Conference League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În campionat, Legia este pe locul al zecelea, cu 16 puncte, cu 10 mai puţine decât liderul Gornik Zabrze, iar fosta echipa a românului a fost eliminată şi din Cupa Poloniei de Pogon Szczecin, scor 2-1, în 16-imi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Edi Iordănescu a intervenit după anunţul oficial al clubului.
“Nu m-au dat ei afară. Nu pot cere clauza. Încercăm să găsim un acord decent de ambele părţi, pe mine mă interesează staff-ul. Nu am reziliat în momentul de faţă. Trebuie să ajung la o concluzie financiară, primul rând pentru staff, nu pentru mine.
Nu s-a semnat nimic, dar nu m-au dat ei afară. Încercăm să ajungem la un acord decent, astfel încât toată lume să fie bine, dar în primul rând staff-ul meu. Nu mă gândesc decât la el”, a spus Edi Iordănescu, potrivit Fanatik.
"Trebuie să se ducă la CSA acum". Gigi Becali a reacţionat după ce Edi Iordănescu a plecat de la Legia: "Vezi că nu te pricepi?"
Edward Iordănescu a avut un mandat scurt şi la FCSB, între august şi noiembrie 2021, iar Gigi Becali a reacţionat la vestea plecării antrenorului de la Legia.
"Vezi că nu te pricepi la fotbal? Nu ai rezultate şi eşti dat afară. Păi, nu te pricepi, dacă faci rezultatele pe care le-ai făcut la Legia. Trebuie să se ducă la CSA acum.
Nu zic că nu se pricepe. Dacă-l iei pe teorie, e doctor, doctor. Cel mai tare pe teorie este finul meu, mai tare în teorie decât Mirel nu e nimeni, nici Mourinho, nimeni nu e mai tare decât el, dar trebuie să ai şi jucători. Al doilea este Edi în teorie.
Mirel îi bate pe toţi la teorie, cred că e studiat cărţi şi a citit, zice nişte lucruri pe care nu le înţeleg când vorbeşte despre fotbal", a spus finanţatorul de la FCSB pentru sursa citată.
- Citește și
- În onoarea "Zeiţei". Oneşti, oraşul Nadiei Comăneci, a devenit Oraş European la Sportului 2026
- Transferuri din Portugalia la FCSB! Gigi Becali: "Sunt doi! Să vedem, că unul e foarte solicitat de cluburi"
- "E noua bombă. Nu-l mai scot". Gigi Becali a găsit "revelaţia" de la FCSB şi a spus echipa de start pentru meciul cu U Cluj
- ULTIMA ORĂ | "Dacă nu-şi revine". Gigi Becali, anunţ despe transferul lui Denis Alibec la U Cluj
- "Sper ca Rapid să n-o întâlnească". Robert Niţă a numit echipa pe care n-o vrea în play-off-ul Superligii
- Finala Europa League ar putea fi organizată din nou pe Arena Naţională: FRF a anunţat candidatura! Când s-ar putea juca meciul la Bucureşti
- Rapid l-a transferat cu 1.000.000€ pe înlocuitorul lui Rrahmani: "Să-l vedem. Când se plăteşte suma asta pe tine..."
- Cum ar fi fost!? Daniel Pancu, dorit în Turcia înainte de a semna cu CFR Cluj: "Îl voiau. Exista o şansă"
- OFICIAL | Legia Varşovia a anunţat despărţirea de Edi Iordănesu şi a prezentat motivul: "Pentru obiective"
- Meciuri de 5 stele în runda a 4-a din Champions League: Liverpool - Real Madrid şi PSG - Bayern München
- LIVE VIDEO | Dinamo Bucureşti - CFR Cluj, de la 20:30, în Superliga. "Câinii" n-au mai câştigat de două etape, criză la echipa din Gruia. Echipele probabile
- Finală 100% braziliană în Copa Libertadores! Ambele echipe au în palmares câte trei trofee ale competiţiei
- Iftime a dezvăluit numele fotbalistului care a insistat să plece la FCSB: "Cât s-a mai plâns. El nu avea bani nici de autobuz"
Afla mai multe despre: gigi becali, edi iordanescu, legia varsovia

 







