adplus-dvertising
You are here:

Poate prinde transferul carierei! Liber de contract, Serge Aurier poate ajunge la Real Madrid

Poate prinde transferul carierei! Liber de contract, Serge Aurier poate ajunge la Real Madrid

Real Madrid

Comentarii

Real Madrid ar fi interesată de transferul lui Serge Aurier, fotbalist liber de contract.

Dincolo de interesul pentru Pedro Porro, fotbalist spaniol care aparţine de Manchester City şi evoluează la Sporting Lisabona, Real Madrid are pe listă un alt fundaş lateral dreapta.

Problemele fizice ale lui Daniel Carvajal o obligă pe Real Madrid să caute soluţii pentru a completa flancul drept. Momentan, Lucas Vazquez joacă acolo, dar fotbalistul spaniol este doar o improvizaţie de moment.

Potrivit jurnalistului Eduardo Inda, Real Madrid ar fi interesată să-l aducă în iarnă, liber de contract, pe Serge Aurier. Fotbalistul s-a despărţit în vară de Tottenham şi ar putea prinde acum transferul carierei, după ce negocierile din ultimele zile ale perioadei de transferuri nu s-au conceretizat.

Cotat la 20 de milioane de euro, fundaşul ivorian în vârstă de 28 de ani a crescut la Lens şi a mai jucat în cariera sa la Toulouse, Paris Saint-Germain şi Tottenham. Fotbalist cu 70 de selecţii în echipa naţională a ţării sale, Aureier are 160 de meciuri în Ligue 1 şi 77 de meciuri în Premier League. 

viewscnt
Articole similare